Symme3D, prima imprimanta 3D pe sistem Delta 100% romaneasca

symme3d

Symme3D este proiectul ambitios al antreprenorului timisorean Calin Brandabur si al colegiilor sai: Bogdan Ciobotea, Vucomir Ianculov, Cristi Raita, Mihai Soare,, care in acest moment pentru Romania are o semnificatie aparte, deoarece Symme3D este prima imprimanta 3D pe sistem Delta proiectata si construita in totalitate in Romania.

Faptul ca in Romania se poate proiecta si construi un astfel de dispozitiv capabil sa printeze 3D obiecte, este o mandrie pentru tara noastra, dar in special pentru start-upul banatean care a tinut ca Symme3D sa fie un produs 100% autentic romanesc.

Determinarea si ambitia domnului Calin Brandabur, CEO-ul Symme3D, dar si interesul tot mai crescut al oamenilor catre acest segment de piata, ne-a determinat sa luam legatura cu acesta pentru a afla si a va oferi mai multe informatii despre acest proiect ambitios care face cinste Romaniei peste hotare.

Intrebat despre proiect, iata ce ne-a raspuns Calin Brandabur intr-un scurt interviu:

calin-brandabur-symme3d

Calin Brandabur (tricou alb), CEO-ul Symme3D, prezinta imprimanta 3D in cadrul Timisoara Automotive Technologies Meetup la Timisoara Start-up Hub

  1. Cum v-a venit ideea proiectului?

CB: ideea a pornit de la o nevoie de cutii pentru un proiect de automatizare a casei la care lucram atunci, si negasirea unei companii care sa produca acele cutii prin injectare in matrita in serii mici si la preturi accesibile unui start-up. Am cumparat prima imprimanta si am incercat s-o imbunatatim pentru a-i mari viteza. Dupa o perioada am renuntat la imbunatatirea imprimantei cumparate si am decis sa proiectez si sa construim una de la zero. Initial am pornit de la un proiect open source dar nu ne ieseau formulele matematice pentru geometria capului, asa ca am decis sa abandonam acel proiect si sa-l reincepem de la zero.

  1. Ce presupune imprimanta 3D? E 100% romaneasca? De unde ati luat piesele? Care au fost costurile? Cine se afla in spatele proiectului?

CB: Este vorba de prima imprimanta pe sistem Delta 100% proiectata si construita in Romania, absolut toate aspectele de mecanica, geometrie matematica, mecanica, electronica si software sunt realizate autohton. Piesele componente si subansamblele sunt contractate strict din Romania de la Oradea, Cluj, Brasov, Iasi, Bucuresti, Galati, Craiova si Timisoara de la firme ideal producatoare dar si importatori. Costurile au fost strict pentru sustinerea cercetarii proiectarii si construirii prototipului si au fost suportate in totalitate de Calin Brandabur. Numele este Symme3D, care vine de la “SymmeTHREE” Symmetry, simetrie deoarece structura este perfect simetrica. Imprimanta va fi disponibila in 10 culori.

symme3d-culori

  1. Cum functioneaza imprimanta? Care sunt principalele diferente intre aceasta imprimanta si una clasica?

CB: in urma experientei acumulate cu imprimanta 3D carteziana si a observarii problemelor de vibratie si de viteza care sunt inerente acestui sistem mecanic de printare, am luat decizia sa incercam sa construim un sistem Delta. Daca la sistemul cartezian vorbim de forte inertiale laterale foarte mari ceea ce presupune curbe de accelerare si decelerare mai accentuate pentru a pastra precizia, la sistemul delta toate fortele inertiale se deviaza la 45 de grade si descarcate in piloni, pe verticala. Datorita acestui sistem, si in urma unei optimizari a software-ului, vibratiile imprimantei noastre sunt extrem de mici, rezonanta practic nu exista si putem mari viteza pana de 4-5 ori mai mult decat imprimantele clasice pe sistem cartezian.

Imprimanta este modulara si pe langa capul de printare 3D, oferim si o freza CNC pentru gravarea cuprului de pe circuitele integrate (si deci nu mai e nevoie de clorura ferica pentru imprimarea acestor circuite integrate). Pentru a usura aplicarea cositorului pe padurile PCB, oferim si un cap Laser cu care se poate taia matrite din mylar. Aceste matrite facilitateaza aplicarea cositorului cu o simpla racleta pe PCB-ul frezat anterior.

Deci practic vorbim de o mini fabrica pentru productia mica si medie a oricarui produs hardware, de la creerea PCB-ului, aplicarea pastei de cositor si in final cu imprimarea 3D a cutiei!

  1. Ce obiecte pot fi realizate cu aceasta imprimanta?

IMAG0027

CB: In principiu cam orice obiect proiectat in prealabil in diferite produse software de proiectare (de la ieftine la cele mai scumpe, precum Thinkercad, SketcUp, Onshape, Catia,Autocad etc), piese functionale, componente mecanice mobile, elemente de design arhitectural, chiar si haine, pantofi etc.

11160010_1381907275441150_2524328307027790012_n

  1. Ce ne puteti spune despre materialul din care se fac obiectele?

CB: Symme3D poate printa absolut toate tipurile de filament existent pe piata la ora actuala de la temperaturi de 180C pana la 400C, si anume PLA, ABS, PC, HIPS, filamente flexibile si exotice precum lemn, bronz.

symme3d-materiale

Cel mai popular filament este PLA, filament care este un polimer derivat din amidonul de porumb, si deci din surse regenerabile, biodegradabil in timp, inert din punct de vedere ale alergenilor, este food friendly, insolubil in apa si rezistent la chimicale gen acetona, diluant, benzina si este disponibil in foarte multe culori.

  1. Ce planuri de viitor aveti?

CB: Dorim sa incepem productia in masa in Romania si vanzarea imprimantelor pe pietele interne si internationale.

  1. De cati bani aveti pentru a continua proiectul? Aveti deja comenzi?

CB: Pentru primele serii de productie in masa vorbim de o investitie de aproximativ 50.000 EURO.

  1. Produsele realizate cu imprimanta si-au gasit folosinta in viata de zi cu zi?

CB: Bineinteles, am reparat o multitudine de electrocasnice la care piesele de schimb sunt imposibil de gasit. De exemplu o rola de la masina de spalat care s-a rupt a fost proiectata si reprintata 3D in mai putin de o ora. Si astazi este functionala. Ca alt exemplu rulourile cu montare neinvaziva cu banda dublu adeziva s-au dovedit niste sperietori cand au cazut in timpul noptii. Solutia a fost proiectarea unui suport simplu de montare pe chederul termopanului, si nici in ziua de azi nu au mai cazut :-)

De asemenea putem vorbi si de ansamble printate 3D si folosite in aplicatii cu vibratii extreme, cum ar fi suportul de far Jiva pentru o motocicleta Kawasaki proiectat si printat 3D pentru un prieten de-al nostru.

supor-far-motocicleta

  1. Ca parere aveti despre viitorul industriei imprimantelor 3D? Care vor fi domeniile ce vor fi cucerite?

CB: In ciuda faptului ca suntem putin intarziati cu dezvoltarea pe plan local a acestei tehnologii, consider ca putem contribui si noi la imbunatatirea industriei de print 3D si cresterea comunitatii de makeri din romania, care creeaza produse

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *