Amazon Romania deschide un nou centru de dezvoltare si tehnologie la Iasi

Cu o investitie de peste 40 de milioane de euro in cei 11 ani de cand compania Amazon este prezenta in Romania, aceasta a inaugurat, de curand, un nou centru de dezvoltare si tehnologie la Iasi, creand astfel alte 400 de locuri de munca permanente, care se adauga la cei deja 600 de angajati ai companiei in Romania.

Suntem foarte fericiți să sărbătorim cea de-a 11-a aniversare pe piața din România prin deschiderea noului nostru Centrul de Dezvoltare și Tehnologie. Noul sediu Amazon este o clădire modernă de birouri cu o suprafață de peste 13.000 de metri pătrați unde echipa noastră va beneficia de cele mai bune condiții. Vom continua investițiile în România și așteptăm cu nerăbdare să atragem la Iași cele mai sclipitoare minți din întreaga țară, cât și din străinătate”, a declarat Lucian Vornicu, Managing Director al Centrului de Dezvoltare și Tehnologie Iași.

Amazon Romania deschide un nou centru

Noul centru de dezvoltare Amazon România va continua sa se concentreze pe crearea unor caracteristici noi si inovatoare ale tehnologiei Amazon si sa sprijine clientii companiei in a descoperi usor ceea ce acestia isi doresc sa achizitioneze online.

Noul sediu din Romania gazduieste patru departamente:

  • Technology Development,
  • Compliance Operations
  • Retail Services
  • Digital Imaging

toate fiind implicate in dezvoltarea, inovarea solutiilor tehnologice si consolidarea operatiunilor de pe site-ul companiei. Amazon ofera oportunitati de cariera inginerilor si dezvoltatorilor software, cercetatorilor, analistilor de business, specialistilor in comert sau managerilor de conformitate.

„Mă bucur că Amazon, cel mai puternic retailer online, dar și unul dintre cei mai mari investitori în cercetare și dezvoltare la nivel mondial, continuă să mizeze pe România prin deschiderea unui nou centru software în Iași. Din 2005 și până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro și a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analiști de date sau dezvoltatori de conținut. Acest lucru este o reconfirmare a faptului că România este foarte atractivă pentru companiile de tehnologie datorită specialiștilor IT talentați și a cunoștințelor bune de limbi străine”, a declarat  Claudiu Vrînceanu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

De asemena, prezent la eveniment, primarul minicipiului Iasi, Mihai Chirica, a declarat:

Sunt încântat de faptul că Amazon creează încă 400 de locuri de muncă înalt calificate la Iași și felicit public reprezentanții companiei pentru această inițiativă. Ca oraș universitar prin excelență, Iașiul a fost întotdeauna unul dintre liderii în cercetare și tehnologie. Prin noua investiție din Iași, Amazon contribuie la atingerea unuia dintre obiectivele majore ale comunității noastre, acela de a ne consolida statutul de pol IT la nivel național și chiar internațional.”

1 Comment

  1. Andruseac Dănuț

    January 29, 2017 at 8:18 pm

    super, și interesant

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *