Evolio iSmart 4K Review – Versatilitate si filmare Ultra HD la pret excelent

evolio ismart 4k review

Evolio iSmart 4K Review.

In ultimii ani brandul Evolio si-a diversificat foarte mult portofoliul de gadgeturi, trecand de la GPS-uri, la comercializarea de tablete, telefoane, smartwatch-uri si, mai recent, la drone si camere sport (action cam), precum modelul iSmart 4K, camera ce a ajuns si la noi la redactie pentru a fi testata.

Evolio iSmart 4K, dupa cum si denumirea ei o sugereaza, este o camera ultra-portabila, capabila sa inregistreze continut in format Ultra HD, adica, la rezolutie maxima de 3.840 pe 2.160 pixeli, permite conectarea cu smartphone-ul prin conexiune Wi-Fi si este rezistenta la apa. Ceea ce inseamna ca poate fi utilizata la inregistrarea de continut video in diferite scenarii: pe uscat, in apa si in aer.

Haideti, sa vedem cum s-a descurcat in teste acest action cam Evolio iSmart 4K.

Sa-ncepem!

Design

evolio-ismart-4k-review-4

iSmart 4K este o camera de actiune compacta. Ea masoara 59.3 × 24.6 × 41.1 mm, de fapt, cam acesta este standardul acestui tip de gadget. Camera iSmart este construita in mare parte din material plastic rezistent ceea ce o face sa fie si foarte usoara. Ea cantarind numai 154 grame. Camera in sine, nu e rezistenta la apa (nici GoPro-ul nu e), insa dispune de o carcasa in care poate fi introdusa, carcasa rezistenta la socuri, la praf si in mod special la apa. Astfel ca poate fi utilizata pentru a efectua filmari subacvatice (scufundari pana la o adancime maxima de 30 metri), ceea ce o face ideala pentru vacantele in zonele exotice de pe glob, acolo unde apa albastra a marilor sau a oceanelor iti permite realizarea unor videoclipuri superbe.

Caracteristici

evolio-ismart-4k-review-21

Evolio iSmart 4K vine cu un ecran LTPS LCD de 2″ in diagonala, insa camera poate fi conectata la un smartphone cu Android sau iOS, pentru a putea urmari in timp real ce filmeaza pe un ecran mai mare si pentru a putea decide momentul exact cand sa inceapa sa fotografieze sau sa filmeze videoclipuri. Camera este echipata cu un senzor optic de 12MP capabil sa filmeze in format .mov (H.264) la rezolutie Ultra HD si la un unghi wide (larg) de 170 de grade.Camera mai poate fotografia in format .jpg la rezolutie maxima de 4.608 x 2.592 pixeli.

Action cam-ul Evolio este echipat cu o serie de porturi care, spuneam, mai devreme, ca permit conectarea la alte dispozitive prin conexiune micro USB, micro HDMI, wireless (Wi-Fi 802.11 b/g/n) sau se poate adauga un card de memorie de tip micro SD de pana la 32GB. Practic, camera dispune de toate solutiile de conectare necesare pentru transferul de date stocate pe un astfel de card, fiind foarte versatila din acest punct de vedere.

evolio-ismart-4k-review-7

Incarcarea baterie de 1.050mAh a acestei camere pana la 100% se efectueaza in aproximativ 50 – 60 de minute (relativ rapid) si iti permite apoi sa filmezi neintrerupt timp de aproximativ 90 de minute, perioada de timp in care ecranul de 2″ intra in modul standby pentru a salva energie, dar il puteti aprinde printr-o simpla apasare a butoanelor.

Software

evolio-ismart-4k-review-10

Faptul ca poate fi conectata la un smartphone (indiferent ca acesta ruleaza sistemul de operare Android sau cel iOS), este foarte util, deoarece iti permite realizarea de continut foto si video de la distanta in diferite scenarii (supravegherea masinii in raza de semnal wireless, filmarea animalelor salbatice, fara a fi necesara prezenta noastra langa camera s.a.m.d).

Meniul acestei camere este foarte simplu si intuitiv, insa in primele minute de utilizare, veti avea impresia ca este dificil de setat desi nu este asa, deoarece aveti nevoie de toate cele 3 butoane de care dispune camera iSmart 4K (butonul de aprindere/oprire camera amplasat frontal langa senzorul optic, butonul de inregistrare video/fotografiere amplasat deasupra si de butonul care permite activarea conexiunii Wi-Fi pozitionat in partea laterala dreapta) pentru a naviga prin meniul acesteia, insa dupa 4-5 minute de incercari, veti intui usor cum se fac aceste setari si cum se navigheaza prin meniul camerei pentru a seta data, rezolutia clipurilor, pentru a vizualiza continutul deja inregistrat/fotografiat pe card, precum si pentru efectuarea restului de setari disponibile.

Accesorii

evolio-ismart-4k-review-1

In ceea ce priveste accesoriile camera Evolio iSmart 4K vine insotita de un pachet extins de accesorii care ne vor ajuta sa atasam foarte usor si comod action cam-ul pe motor, pe casca, pe bordul masinii, pe bicicleta, pe brat sau in cazul meu pe ghidonul unei trotinete. In cutia in care va este livrata aceasta camera sport sunt incluse urmatoarele accesorii: carcasa transparenta rezistenta la apa despre care va povesteam ceva mai devreme ca ne ajuta la filmarile subacvatice dar care are si rol de protectie la socuri mecanice, alimentatorul pentru priza 220 volti, cablul micro USB pentru incarcarea la priza sau pentru transferul de date de pe camera pe un laptop sau pe un alt dispozitiv pe care se pot stoca fisierele, o sumedenie de accesorii de prindere / montare, inclusiv cu scai, astfel ca poate fi prinsa chiar si pe mana, pe frunte sau pe picior (utile la alpinism,skydiving sau alte activitati similare), o carpa pentru curatarea lentilei si a ecranului camerei de praf, amprente si alte substante. 

Concluzie

Evolio iSmart 4K este o o camera sport foarte versatila, care iti va oferi pentru o suma decenta functii apropiate de cele ale unui GoPro Hero ce costa de aproape 5 ori mai mult. Mai concret, pentru 429 lei iti permite filmarea in format 4K la 10 frame-uri pe secunda (2K la 15 fps, Full HD la 60 fps sau 30 fps), iti ofera o varietate de moduri prin care o puteti conecta la telefonul mobil sau la laptop (prin wifi, usb, hdmi, micro sd). In plus, este o camera pe care o veti putea utiliza la sky diving, parasutism, alpinism, la scufundari, moto cross, skateboarding, pe bordul masinii pentru supraveghere, chiar si in casa pentru supravegherea apartamentului, a copiilor sau a animalelor de companie, multumita kit-ului ce include o gama variata de accesorii utile pentru montarea ei. Sa mai mentionam ca, aceasta camera vine cu o garantie oferita de producator de 2 ani de zile.

Spuneam ca Evolio iSmart 4K are un pret intreg de 429 lei pe magazinul producatorului, dar o veti gasi in diferite promotii la un pret ceva mai redus. De exemplu, in aceasta perioada are un pret de 399 lei la producator pe site, iar la eMAG costa numai 359 lei, comparativ cu un GoPro Hero, al carui pret sare de 1.600 lei. 

4 Comentarii

  1. Andruseac Dănuț

    January 7, 2017 at 11:15 pm

    O super cameră sport care filmează 4K, cu o mulțime de accesorii și la un preț foarte mic!

  2. Radu

    January 15, 2017 at 12:29 am

    Camera este super ok, insa exista alternative mai ieftine si mai performante. Un astfel de exemplu ar fi Elephone Explorer Elite 4K care este capabila de filmare 4k la 24fps.

  3. Florentina Mogoroase

    January 23, 2017 at 1:35 pm

    Chiar este o camera super ok la un pret accesibil.

  4. Andruseac Dănuț

    February 13, 2017 at 4:43 pm

    O cameră ce filmează ok, pentru acest preț! Părerea mea e că se merită achiziționată !

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *