Apple investeste aproape 500 milioane $ in doua centre de cercetare

Apple investeste aproape 500 milioane

Compania Apple are planuri mari atunci când vine vorba de investitii în centre de cercetare și dezvoltare (R&D). Apple are in vizor China, unde se vor construi doua astfel de centre in valoare de aproximativ 3.5 miliarde de yuani, reprezentând echivalentul a 472 milioane de euro.

În centrul din Beijing și Shenzhen, Apple a investit deja mai mult de 500 milioane de euro, urmând ca aceste noi centre să  fie construite în orașele Shanghai și Suzhou, care au crescut foarte mult în ultimii ani. Aceste investitii se bazează pe forța de muncă locală, pe ingineri foarte bine pregătiți, dar și pe operațiunile de echipe din China ca să poată dezvolta tehnologii și servicii avansate pentru Apple.

Prin aceste centre Apple dorește să atragă experți dar și absolvenți de facultăți din Beijing, Tsinghua sau Jiaotong. Ca parte a dezvoltării și investițiilor în China, compania a realizat o serie de proiecte în cooperare cu școlile și universitățile zonale, având chiar un program de internship pentru a ajuta la dezvoltarea următoarei generații de  antreprenori.

Ce a făcut Apple în China în ultimii ani?

A creat 4.8 milioane de locuri de muncă, dintre care 1.8 milioane sunt dezvoltatori de aplicații și alte posturi legate de ecosistemul iOS. Apple deține 22 de birouri și 46 de magazine, în care lucrează mai bine de 12.000 de oameni. Toate facilitățile Apple operaționale din China funcționează 100% pe energie verde, regenerată. Prin acest proces Apple încearcă să ajute comunitățile locale să folosească același tip de energie.

8 Comentarii

  1. liviu pop

    March 19, 2017 at 12:17 pm

    foarte frumos Apple dati din nou dovada de multa seriozitate,ma bucur pentru voi ca realizati multe afaceri

  2. Daniela

    March 19, 2017 at 2:06 pm

    Un brand ce se respecta,a avut tot timpul o latura ce are priza la nevoile omenirii.Un exemplu mereu de urmat ținând cont de investițiile și de urmările ei.

  3. Adina Gabriela

    March 19, 2017 at 3:52 pm

    Un brand care a schimbat multe iar succesul lui nu se va opri curand

  4. Andruseac Danut

    March 19, 2017 at 4:01 pm

    ma bucur că cei de la Apple au decis sa investească, sigur vor avea de câștigat după

  5. Florin Lungu

    March 20, 2017 at 12:01 am

    Cercetarea sta la baza evolutiei. Interesant e faptul ca tot in China au investit. Partea de cercetare o puteau face foarte bine si in alta parte fara costuri substantial mai mari. Atat Apple cat si Samsung se lauda cu viitoare investitii substantiale pe cercetare si productie.. ramane de vazut ce rezultate vor avea

  6. Coryna Ln Kov

    March 20, 2017 at 8:43 am

    Este un brand cu renume și pt a se menține în top, sunt nevoi de investiții pe măsură 👌

  7. Catalina Paun

    March 21, 2017 at 10:17 am

    O cercetare pe masura brandului. Bine ca folosesc energia verde.

  8. Areta Ilisei

    April 18, 2017 at 2:58 pm

    Era de asteptat!

Comenteaza subiectul

Your email address will not be published. Required fields are marked *