Motorola Mobility este de astazi in totalitate si definitiv proprietatea Google Inc

La mijlocul lui 2011 Google Inc. anunta ajungerea la un acord cu companiei Motorola Mobility pentru achizitionarea acesteia cu fabuloasa suma de 12.5 miliarde de dolari, tranzactie ce avea sa devina cea mai mare achizitie din istoria companiei Google dar si afacerea anului la nivel mondial din domeniul telefoniei mobile.

Desi a fost anuntata inca de anul trecut, preluarea definitiva a intampinat cateva obstacole atat in Europa, cat si in Asia, unde China a dorit sa puna cateva conditii inainte de a agrea aceasta tranzactie. Una din aceste conditii a fost ca Google sa asigure accesul gratuit producatorilor de telefoane mobile la sistemul de operare Android al companiei pentru cinci ani de zile de acum incolo.

Conform Reuters, odata cu definitivarea preluarii companiei Motorola, Google a decis imediat schimbarea echipei de conducere, numindu-l in functia de director general pe Dennis Woodside, fostul preşedinte Google America de Nord şi de Sud.

In acest moment Google beneficiaza de propria uzina producatoare de terminale mobile dar si de un numar impresionant de patente de inventie cu care Google spera sa isi apere propriul sistem de operare — Android, dar si partenerii sai (Samsung, HTC, LG, etc) atat de mult hartuiti de cei de la Apple in diferite procese de violare a brevetelor de inventie pe mai multe continente.

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *