HTC a lansat intr-un mare secret telefonul HTC One in Romania

Lansare-HTC-One-in-Romania-14-martie (10)

Joi, 14 martie, in aceiasi zi in care Samsung Electronics a lansat GALAXY S4, HTC Romania a ales sa isi lanseze noul model de telefon pe piata din Romania. Un eveniment, tinut secret publicului si chiar si presei. Va marturiesc ca nu am auzit mentionandu-se nimic despre acest eveniment pe niciunde, decat in momentul cand au inceput sa posteze imagini de la eveniment pe contul oficial de Facebook.

Am facut si un mic research, sa vad daca pe pagina lor oficiala de Facebook apare ceva in legatura cu evenimentul lansarii si nu am gasit nimic care sa anunte aceasta lansare. Unii bloggeri, fani ai acestui brand, s-au plans de faptul ca le-a fost foarte dificil sa ajunga la acest eveniment, desi HTC Romania spune ca, citez: “acest eveniment a fost dedicat presei.” Nu stim, sincer, la care presa s-au referit, pentru ca nimeni din afara Bucurestiului nu a stiut nimic despre aceasta lansare sau poate ma insel? HTC pare sa sufere acut de probleme de comunicare si mai ales de promovare.

Revenind la evenimentul de lansare, HTC One s-a lansat in cadrul unei gale gazduite de arhi-cunoscutul Cabral Ibacka, intr-o atmosfera frumoasa si cocheta, dupa cum puteti vedea din aceste imagini.

HTC One este cel mai nou smartphone lansat de producatorul taiwanez, ruleaza sistemul de operare Android 4.1.2 JellyBean, este dotat cu noua generatie de procesor quad-core Snapdragon 600 de 1.7GHz de la Qualcomm, Adreno 320 GPU, 2GB de RAM, 32/64 GB memorie interna (nu are slot microSD), camera foto Ultrapixel (1080) pe partea din spate si una de 2.1MP frontala, vine dotat cu un ecran Full HD de 4.7 inch la o densitate a pixelilor de 469 ppi si o baterie de 2300 mAh. Noul model beneficiaza de o interfata (UI) noua — HTC Sense v5.0, care este mult mai simplista fata de versiunile anterioare si la care se adauga o noua functie denumita Blinkfeed.

Desi, noul model a fost lansat oficial in Romania, nu se stie deocamdata pretul lui si nici data cand va fi disponibil. Din sursele noastre am aflat ca HTC One nu va ajunge in Romania mai repede de 10 aprilie, aceasta intarziere datorandu-se numarului mic de unitati disponibile pentru livrare.

foto credit: HTC Romania

Gearbest Buy Xiaomi Products and Get Xiaomi Mi Band 3 for free promotion

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *