Huawei Ascend P6 Review

Huawei ascend p6 review

Huawei Ascend P6 e primul smartphone cu adevarat premium al producatorului chinez, care pana nu de demult a fost perceput, cel putin in Romania, ca un producator de telefoane mobile ieftine. Ascend P6 ne este propus in acest an de Huawei, ca o alternativa la iPhone, Galaxy S4, HTC One sau Nokia Lumia 925. Daca se ridica la nivelul concurentei de pe piata, vom afla in minutele urmatoare, multumita testelor efectuate timp de o saptamana pe o unitate oferita de Huawei Romania. Multumim pe aceasta cale.

Aspect / Afisaj

dscf2378

Anuntat la Londra pe 18 iunie, anul acesta, Huawei Ascend P6 a fost si este promovat ca un telefon “Incredibly elegant,” foarte usor in mana (120 de grame) si cel mai subtire smartphone din lume la doar 6.18 mm grosime. La momentul de fata, nu mai este cel mai subtire smartphone din lume, dar e unul din cele mai subtiri. Atentia la detaliu a producatorului in combinatie cu un ecranul 720p HD si carcasa metalica, ii ofera intradevar acea eleganta ce atrage imediat atentia celor din jur, atunci cand este scos din buzunar si pus pe masa.

dscf2392

Ecranul, un IPS LCD de 4.7-inch protejat de sticla Gorilla Glass, are o rezolutie de 1280×720 si o densitate de 312 pixeli per inch. Culorile sunt vii, iar imaginea este clara. Pe partea laterala dreapta cum privesti la ecran, avem butonul de pornire / oprire sau stand by langa care sunt butoanele de volum + / – si imediat sub, sloturile pentru cardul microSD si slotul pentru SIM, ce pot fi accesate numai cu ajutorul cheitei (pin,ac) integrata in carcasa, in partea de jos-stanga, cum privesti la ecran. In partea de sus a ecranului, regasim ear-pieceul, senzorii si camera foto frontala de 5MP, ce iti ofera posibilitatea de a te fotografia singur la o rezolutie buna. In partea de sus avem jackul audio si portul micro USB, iar pe partea din spate, sus, avem camera foto de 8MP. In partea de jos, este pozitionat singurul difuzor al acestui telefon, care se aude suficient de bine si de tare.

Hardware / Performanta

Huawei Ascend P6 este dotat cu un procesor quad-core Huawei K3V2 de 1.5GHz (productie proprie), 2 GB de RAM, 8GB memorie interna, din care 4.7 utilizabili de posesor pentru stocarea de date (poze, muzica, videoclipuri, etc). Telefonul mai este dotat cu WiFi b/g/n, Bluetooth 3.0, GPS, GLONASS, WiFi Direct, DLNA, Radio FM si o baterie de 2000 mAh. screenshot_2013-10-07-21-41-24screenshot_2013-10-07-21-26-48 P6 s-a descurcat bine pe perioada testelor, reusind sa ruleze jocuri ca Real Racing 3 sau FiFA 2014 fara pic de lag, iar la testele de benchmark, dupa cum se vede pe capturile de ecran a scos un scor de 14791 de puncte in aplicatia AnTutu si 5254 de puncte in Quadrant. Un lucru ce nu mi-a placut, totusi, e ca se incalzeste destul de tare in partea dreapta in vecinatatea butoanelor de volum, cand componentele hardware sunt solicitate la maxim si devine usor deranjant cand il tinem in mana.

Software

screenshot_2013-10-07-21-18-03screenshot_2013-10-07-21-18-27

Huawei Ascend P6 vine cu sistemul de operare Android 4.2.2 JellyBean si interfata Huawei Emotion 1.6 UI, pe care producatorul o promoveaza ca fiind foarte intuitiva, si este, numai ca interfata iti taie accesul la App drawer (sertarul cu aplicatii). Practic, toate aplicatiile si widgeturile sunt aliniate / aranjate in ferestrele / directoarele create pe desktop, bineinteles, ca puteti instala un third-party launcher cum sunt Apex sau Nova Launcher, pentru a avea parte de o experienta mai aproape de cea stock (curata) Android. Telefonul vine preinstalat cu o serie de functii aduse de Emotion UI si o serie de aplicatii considerate de producator utile (vezi catpurile de ecran de mai jos).

Camera foto

dscf2382

La capitolul camera foto Huawei a optat pentru o combinatie de doua camere: una de 8MP pe spate, care fotografiaza la rezolutie maxima de 3264×2448 pixeli, filmeaza in format 1080p (Full HD), are Autofocus si LED flash, in timp ce camera frontala este, poate, neasteptat de buna, datorita faptului ca producatorii de telefoane nu doteaza telefoanele cu camere mai bune de 2-3MP, iar Ascend P6 vine cu o camera frontala de 5MP cu ajutorul careia va puteti fotografia la o rezolutie mai buna si aveti si o functie care ‘imbunatateste’ calitatea fetei dupa autofotografiere. Camera poate fi utilizata si in video conferinte. Ea poate reda video in format 720p, bineinteles, daca reteaua de video conferinte ofera suport pentru stream 720p HD.

httpvh://youtu.be/f5y09ZAAaBU

Concluzie

Huawei Ascend P6 este un telefon reusit din toate punctele de vedere, insa, fiind primul model al producatorului chinez de nivel premium, are si cateva minusuri (din punctu meu de vedere) expuse in acest review. In schimb, aceste telefon compenseaza pe partea de pret, fiind mult mai ieftin in comparatie cu alte modele high-end (de top), care sar de 2000 lei. Pretul telefonului Huawei Ascend P6 este de aproximativ 1600 lei si il gasiti atat in retail la noi cat si la operatorii de telefonie mobila. 

2 Comentarii

  1. Militaru Daniel

    November 13, 2013 at 12:50 pm

    Salut…oare acest telefon va primi update la android 4.3 ? multumesc..

    • Florin Popovici

      November 13, 2013 at 1:21 pm

      Probabil ca da, avand in vedere ca e un telefon premium, dar nu iti putem confirma deocamdata acest lucru.

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *