La inceputul lunii septembrie Microsoft anunta achizitionarea diviziei Nokia Devices & Services pentru suma totala de 5.44 miliarde de euro, practic, cea mai importanta parte a companiei finlandeze, care include cam tot ce inseamana smartphone Lumia, dar si alte dispozitive si servicii. La acea vreme, afacerea abia anuntata dintre cele doua parti necesita o serie de aprobari, atat din partea actionarilor, cat si din partea comisie concurentei din Statele Unite si Europa.
Acesti pasi au fost facuti treptate, mai intai, la mijlocul lunii noiembrie actionarii celor doua companii anuntau ca au ajuns la un acord pentru aceasta tranzactie, urmata apoi de aprobarea data de Departamentul de Justitie al Statelor Unite (DOJ) si Comisia Federala de Comert (FTC) pe data de 4 decembrie, iar ultima aprobare necesara pentru ca aceasta afacere sa se finalizeze, a venit ieri din partea comisiei europene (Uniunea Europeana) fara nici un fel de conditii, si asta, pentru ca exista o concurenta serioasa pe acest segment de piata din partea unor producatori ca Samsung sau Apple.
Astfel, fostul sef Nokia, Stephen Elop, ar urma sa devina seful diviziei Device-uri (tabletele Surface, linia Lumia si consolele Xbox) in cadrul Microsoft, inlocuindul pe Steve Ballmer retras de curand din functie.
Huawei nova 9 SE – telefon 4G accesibil cu camera de 108 MP [Review]
Review: HALO S12, un sistem mesh dual band cu Wi-Fi AC1200 de la Mercusys
Mailchimp oferă conturi gratuite institutiilor pentru 3 luni
VIVE COSMOS ELITE SE LANSEAZĂ OFICIAL LA PACHET CU NOUL JOC HALF-LIFE: ALYX
Apple confirma reducerea intentionata a performantei telefoanelor iPhone
Actualizare Android 4.3 pentru Galaxy S3 oficial distribuita de astazi de Samsung Electronics
Samsung anunta data la care anumite telefoane vor primi JellyBean
Premiem cei mai fideli fani cu cel putin un gadget in fiecare luna! [Concurs]
Mailchimp oferă conturi gratuite institutiilor pentru 3 luni
VIVE COSMOS ELITE SE LANSEAZĂ OFICIAL LA PACHET CU NOUL JOC HALF-LIFE: ALYX
Apple confirma reducerea intentionata a performantei telefoanelor iPhone
Se anunta o vara torida, aparatele de aer conditionat la mare cautare
HUAWEI WATCH GT 3 Pro Titanium: noul smart watch care imbina eleganta cu sportul
Huawei nova 9 SE – telefon 4G accesibil cu camera de 108 MP [Review]
Curățenie impecabilă cu noul aspirator vertical V15 Detect Absolute de la Dyson
Lista cu magazinele participante la Black Friday, recomandate de noi
Copyright © 2012 - 2022 Gadget Talk Romania
Citarea se poate face in limita a 250 de caractere. Nicio institutie sau persoana (siteuri, institutii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtatoare de Drepturi de Autor fara acordul Gadget Talk Romania.