HTC One M9 Review

HTC One M9 Review

HTC One M9 Review.

Din 2013 incoace HTC a reusit sa atraga atentia publicului cu telefoanele sale din seria HTC One, care ofera calitate si experienta premium din mai toate punctele de vedere.

Anul acesta producatorul taiwanez a concluzionat, ca nu este necesar sa vina cu ceva radical nou, la urma urmei, de ce ai schimba ceva ce lumea indrageste. Astfel, One M9, varful de gama pe 2015, aduce multe noutati comparativ cu One M8 din 2014, insa privit in ansamblu, pare acelasi smartphone de anul trecut.

Va propun in minutele urmatoare sa aflam impreuna toate detaliile despre acest smartphone flagship.

Haideti sa ii dam drumul!

Aspect / Afisaj

20150412_154639

Design-ul lui One M9 aduce numai cateva schimbari minore de estetica, asta pentru ca seria One se bucura de un aspect foarte apreciat, unul cu care a castiga nenumarate premii, printre care si “Cel mai bun smartphone in 2013“. Pe margini observam o rama metalica, parca lipita peste carcasa metalica de anul trecut, pentru a-i oferi utilizatorului un grip mai bun (cuprindere mai ferma a telefonului). Aceasta decizie a venit in urma faptului ca utilizatorii s-au plans de marginile subtiri ale lui M8. Astel, noua rama de pe M9 diminueaza riscul de alunecare a smartphone-ului din mana, deoarece este ceva mai lata. De asemenea, HTC a decis, ca aceasta rama cu margini plate, sa aibe o culoare diferita de carcasa din aluminiu. Spre exemplu, pe modelul testat de noi, dupa cum se poate observa pe aceste imagini rama este aurie, iar carcasa argintie. O combinatie de culori prost aleasa din punctul nostru de vedere, dar, probabil ca o parte din viitorii clienti ai companiei, vor aprecia aceasta combinatie, poate, pentru care ii ofera un aspect mai luxos.

20150412_154407

O alta modificare la capitolul design ar fi decizia de a muta butonul de pornire/oprire/standby pe partea laterala dreapta, deoarece multa lume s-a plans de faptul ca acest buton era prost amplasat pe modelul de anul trecut (2014), fiind mai greu de accesat numai cu o singura mana, chiar si de catre cei cu mainile mai mari. Aceasta decizie de a muta butonul pe lateral este partial buna. De ce doar partial? Pentru ca este amplasat imediat sub tastele de volum, astfel ca, in loc sa apesi butonul de pornire/oprire/standby asa cum ti-ai dori, din cand in cand vei apasa din greseala pe tasta de volum.

Apoi, avem camera foto de pe spate, care inlocuieste acel combo de doua camere UltraPixel cu forma circulara. Lentila ei este mult mai mare acum, astfel ca ii schimba putin aspectul. Practic, daca il vezi de la ceva distanta si nu privesti foarte atent, singurul reper pe care il ai pentru a-l deosebi de One M8, este dupa aspectul camerei foto de pe spate.

20150412_154849

Ecranul este acelasi superb LCD3 de 5 inci, cu rezolutie Full HD si densitate de 441 ppi (pixeli per inci). Diferenta este facuta anul acesta de sticla Corning Gorilla Glass 4, care inlocuieste sticla GG3. Nu sunt prea multe lucruri in plus de spus fata de ceea ce am mentionat in review-ul lui M8, asa ca, haideti sa mergem mai departe cu review-ul nostru.

Hardware

Capitolul hardware este cel care aduce cele mai multe noutati comparativ cu flagship-ul de anul trecut. One M9 este echipat cu un procesor octa-core Snapdragon 810, adica cu patru nuclee de 1.5 GHz Cortex-A53 si alte patru de 2GHz Cortex-A57, pe 64-bit. Telefonul dispune de 3GB de RAM acum (doar 2GB pe modelul de anul trecut) si este disponibil doar in varianta de 32GB (dispuneti de un slot microSD ce accepta carduri de memorie de pana la 2TB, da 2), iar acceleratorul grafic este un Adreno 430, in loc de Adreno 330 acum un an. Despre performanta nu are rost sa discutam, deoarece in ultimii ani aceasta a tot crescut treptat cu fiecare varf de gama lansat.

screenshot_2015-04-10-21-46-34screenshot_2015-04-10-21-58-40

In testele benchmark efectuate in aplicatii Antutu si GeekBench, HTC One M9 a obtinut un scor de 50.513 puncte, respectiv 913 puncte in single-core si 3.817 puncte in multi-core (vezi capturile de ecran).

La capitolul conectivitate One M9 dispune de tot ce e mai bun si necesar. De la NFC, la Bluetooth 4.1, 4G LTE, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac, WiFi direct, DLNA, GLONASS, GPS, micro USB 2.0, port infra rosu (telecomanda tv), la jack audio de 3.5 mm, si are si radio FM.

20150412_154308

Sunetul pe varful de gama de anul acesta este la fel de clar si profund, insa pare sa isi fi pierdut din forta odata cu trecerea la Dolby Sound si renuntarea fortata la Beats Audio, dar beneficem de o calitate superioara a sunetului surround. Mai jos, gasiti un video sound check in care One M9 este comparat cu iPhone 6 Plus si Galaxy S6 Edge. Va las pe voi sa va formati o parere desi, poate, nu e tocmai cel mai concludent test.

Software

Aici avem o serie de imbunatatiri! In primul rand sistemul de operare este Android 5.0 Lollipop. Apoi, avem parte de cea mai noua versiune in materie de UX (user experience), adica interfata customizata HTC Sense 7.0, care aduce ca noutati in comparatie cu versiunea 6.0, widget-ul Sense Home, care incearca sa anticipeze cu ajutorul GPS-ului de ce aplicatii are posesorul telefonului nevoie in functie de locatia in care acesta se afla. De exemplu, daca sunteti la lucru, va va afisa un set de aplicatii, daca sunteti acasa altele. Acelasi lucru este valabil si daca iesiti in oras. Din pacate, aceasta anticipare nu este tocmai perfecta, dar, probabil, cu viitoare actualizari de soft, widgetul va putea fi mai eficient in a afisa aplicatii utile, in functie de locatia noastra.

screenshot_2015-04-10-20-35-50screenshot_2015-04-10-20-35-18

De asemenea, apreciem faptul ca HTC a mentinut functiile care permit “double tap” pe ecran pentru a aprinde sau duce in modul standby ecranul telefonului, ba chiar, a mai adaugat cateva noutati la acest capitol, pe care va las sa le descoperiti singuri cand il veti achizitiona. Functiile HTC Blinkfeed si Zoe sunt prezente si pe noua generatie de flagship, astfel ca, HTC Sense ramane una din cele mai consistente (din punct de vedere al functiilor oferite) si mai bune interfete grafice, desi, eu personal, nu sunt un mare fan al acestui tip de customizare.

Camera foto

20150412_154719

Cu toate ca au schimbat cele doua camere UltraPixel de anul trecut cu una noua, care dispune de un senzor BSI Toshiba de 20MP (f/2.0) si obiectiv de 26.8mm (camera protejata de un strat de sticla de safir). Camera foto nu se descurca la fel de bine ca, concurenta (i.e. Galaxy S6 Edge, iPhone 6 fotografiaza mult mai bine, daca facem zoom pe poze se poate observa foarte clar acest lucru). Fotografiile sunt realizate la rezolutie maxima 5376 x 3752 pixeli si poate filma clipuri la maxim 2160p (rezolutie 4K), la 30 frame-uri pe secunda. Gasiti o galerie foto mai jos. 

Camera frontale este UltraPixel, ideala pentru dependentii de selfie. Aplicatia Camera aduce o multitudine de optiuni, filtre, dar mai ales functii de editare foto si alte nebunii, special pentru cei care sunt obsedati (zambet) de fotografie.

Baterie

Capacitatea bateriei noului model este usor mai mare. Mai exact, are 2.840 mAh, cu 240 mAh mai mult ca cea de pe modelul de anul trecut si, nici de aceasta data nu este o baterie accesibila utilizatorului (nu este detasabila), insa incarcarea ei se efectueaza mai rapid, spune producatorul. in timp ce descarcarea ei la o utilizare normala, se face in jur de 12 ore. Daca activam modurile Power Saving sau Ultra Power Saving, atunci autonomia lui creste pana la aproape doua zile de utilizare standard. Nici anul acesta, din pacate, HTC nu a dorit sa includa functia de incarcare wireless pe varful sau de gama.

Concluzie

Desi, la prima vedere, nu pare sa aduca prea multe noutati, HTC One M9 este dotat o sumedenie de functii si caracteristici noi, dupa cum ati putut afla din acest review, ceea ce il face sa fie un gadget atractiv in 2015, mai ales, pentru cei care nu au detinut pana in prezent un model din seria HTC One, insa pentru cei care au deja un One M8 si sunt interesati de fotografie cu ajutorul unui smartphone, de exemplu, nu le recomandam trecerea la nou model, deoare camera lui este dezamagitoare. Asta nu inseamna ca One M9 nu este un telefon bun, ba din contra, este un smartphone foarte capabil, foarte puternic si frumos pe deasupra.

HTC One M9 poate fi achizitionat din retail in variante de 32GB pe Argintiu cu rama aurie sau Gun Metal Gray cu rama neagra. Vezi pretul afisat de eMAG si QuickMobile (cu mentiunea ca ei au si varianta Gold, in plus e si ceva mai ieftin). 

1 Comment

  1. Andruseac Dănuț

    January 27, 2017 at 10:00 pm

    un smartphone foarte bun, să vedem HTC 11 cum va fi

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *