Pasiunea pentru gadgeturi poate naste monstri (video)

Screenshot (384)

Uneori flacara pasiunii pentru tehnologie este atat de puternica, incat ajungem sa ne contrazicem pana in punctul in care suntem gata sa sarim la bataie, doar pentru a ne apara gadgeturile preferate si a ne impune punctul de vedere. Dispute contradictorii pe tema ‘care telefon este mai bun’ apar zilnic, in special pe retelele de socializare si in grupurile dedicate tehnologiei.

O disputa similara, datorata acestei pasiunii pentru gadgeturi si combinata cu mai multe sticle de bere, i-a adus pe doi tineri din Statele Unite, in pragul unei lupte pe viata si pe moarte, la propriu. Cei doi, prieteni de altfel, si ametiti bine de alcool, s-ar fi contrazis pe un subiect aparent banal: “Care smartphone e mai bun, cel cu sistemul de operare Android sau cel cu iOS, adica iPhone-ul.” Dupa minute in sir de discutii aprinse, cei doi ar fi recurs la violenta fizica, ajungand sa se injunghe reciproc cu bucati de sticla de bere, astfel, in toiul noptii, ambii au ajuns la urgenta si-apoi la politie pentru declaratii.

Cu totii indragim aceste produse electronice, insa la finalul zilei sunt doar niste obiecte, care nu fac altceva decat sa ne ajute sa ne conectam la internet, sa tinem legatura cu cei dragi, cu locul de munca, le utilizam pentru distractie / entertainment, dar mai departe de atat nu ar trebui sa se mearga.

Sfatuim pe toti cei care ne urmaresc, sa incerce sa evite astfel de discutii contradictorii, deoarece nu au baze solide de comparatie, totul fiind relativ (foarte multe variabile). Va rugam, sa fiti precauti si sa evitati disputele.

2 Comentarii

  1. Nume

    April 21, 2015 at 9:36 am

    Florine, se scrie ”monștri”, cu un singur ”i”. Cine te-o ”fii” angajat???

  2. Florin Popovici

    April 21, 2015 at 12:13 pm

    Bine oltene :)

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *