Evolio X-Watch Review – Un smartwatch accesibil majoritatii romanilor

Evolio X-Watch Review

Evolio X-Watch Review – Un smartwatch accesibil majoritatii romanilor, ce poate fi conectat la iPhone sau telefoane cu Android.

Brand-ul romanesc Evolio este detinut de catre compania Televoice Group, care comercializeaza pe piata noastra gadgeturi multimedia, de telecomunicatii  – tablete, telefoane mobile inteligente, eBook Readere – si sisteme de navigatie GPS. Fiind intr-o continua dezvoltare, compania a mai lansat un produs incadrat intr-o categorie recent aparuta pe piata din Romania. Este vorba despre ceasul inteligent, Evolio X-Watch.

Aspect / Afisaj

Evolio X-Watch are un design clasic si o curea din piele sau din cauciuc, fiind disponibil in doua nuante: pe argintiu si pe negru.

evolio-xwatch-review-4

Device-ul are grosime de 11.5 mm si o greutatea de 52 de grame, carcasa fiind realizata din metal, in timp ce capacul de pe spatele ceasului este din plastic.

Pe fata dispozitivului regasim ecranul tactil IPS LCD cu diametrul de 1.22 inch, cu o rezolutie de 240 x 204 de pixeli si protectie Gorilla Glass. Pe laterala stanga gasim microfonul, iar pe cea dreapta butoanul de Power/Stand-By. Pe spatele carcasei regasim conectorul de incarcare, difuzorul si senzorul de masurare a ritmului cardiac.

img_0375

Ceasul vine in pachet cu un incarcator cu conector magnetic, manual de utilizare si certificat de garantie, iar cureaua de piele poate fi schimbata.

Hardware

Din punctul de vedere al specificatiilor, smartwatch-ul Evolio X-Watch ofera un procesor MediaTek MT2502, care se descurca destul de bine in procesarea task-urile pe care i le dai sa le execute. Mai vine cu conectivitate Bluetooth 4.0 LE, un microfon, difuzor integrat si G-Sensor, fiind, bineinteles, rezistent la apa si praf, multumita certificarii sale IP55.

evolio-xwatch-review-7

Software

Pe parte de software trebuie mentionat sistemul de operare MediaTek Linkit si aplicatia MediaTek SmartDevice care ne ajuta sa conectam ceasul la telefon, sa dezactivam alertele de pe ceas si sa monitorizam datele despre sanatate.

img_0374

In cadrul sistemului de operare propriu al wearable-ului regasim posibilitatea de a schimba fata ceasului si cateva aplicatii: Agenda, Tastatura, Jurnal apeluri, Mesaje, Notificari, Gaseste-mi telefonul, Alarma, Calendar, Muzica BT, Captura la distanta, BT, Administrare fisiere, Pedometru, Sleep Monitor, Memento sedentar, Heart Rate, Cautare Vocala, Cronometru, Calculator, Teme si Setari, iar din punctul de vedere al notificarilor, ceasul poate afisa apelurile primite, mesajele text, e-mail, retele sociale, calendar, alarma, timer sau cronometru. Majoritatea aplicatiilor vor fi utilizate de catre consumatori zi de zi, aducand un plus de functionalitate telefonului conectat.

evolio-xwatch-review-12

Tot din punctul de vedere al software-ului trebuie mentionat faptul ca acest ceas poate fi utilizat fara o conexiune la telefon si ca timpul de pornire/oprire al sistemului de operare este foarte scurt.

Baterie

Din perspectiva acumulatorului de 200 mAh, acesta este proiectat sa reziste intre 2 si 5 zile cu o singura incarcare, iar din propria experienta, va pot spune ca aceasta autonomie se apropie de adevar, in functie de numarul de notificari primite. In timpul testelor am reusit sa ii consum bateria dupa doar doua zile, insa in zilele libere am observat o autonomie chiar si de patru zile. De mentionat ar fi durata de incarcare a bateriei de aproximativ o ora si cateva minute.

Concluzie

Avand in vedere pretul modelului X-Watch, dar si functionalitatea acestuia, consider ca ii putem ierta minusurile enumerate mai jos si ne putem concentra atentia pe aspectele favorabile ale acestui model. Este adevarat ca nu va inlocui un ceas elegant mecanic, insa pentru cei pasionati de tehnologie al caror bugetul este un factor de decizie, smartwatch-ul Evolio reprezinta o alegerea exceptionala.

Ceasul este compatibil cu telefoane cu sistem de operare Android 4.3 (sau o versiune mai noua) si iOS 7 (versiuni mai recente).

Plusuri:

  • Autonomie buna a bateriei;
  • Functii multiple;
  • Difuzor si microfon incorporat (se pot face apeluri direct de pe ceas);

Minusuri:

  • Interfata lenta in utilizare uneori;
  • Ecranul nu are o luminozitate suficienta in anumite situatii;
  • Materiale ieftine;

Evolio X-Watch este disponibil in toate magazinele Evolio din tara, si in cele de specialitate din retail, precum eMAG la pretul de 399 lei. Producatorul ruleaza si o campanie promotionala de sarbatori, prin care il puteti achizitiona la un pret si mai bun, in jurul a 330 lei. 

5 Comentarii

  1. Alex

    July 3, 2016 at 1:29 pm

    Buna ziua, se pot crea si incarca aplicatii android personale pentru acest ceas? Ma intereseaza in special sa pot folosi senzorul de citire al pulsului si cel de bluetooth.
    Multumesc

  2. Camil Marchis

    October 28, 2016 at 3:24 pm

    am si eu 1 intrebare : se sincronizeaza si afiseaza notificari de la aplicatii ca Facebook / fb messenger / WhatsApp ??

    Mersi

  3. Andruseac Dănuț

    January 12, 2017 at 5:39 pm

    un smartwatch bun pentru prețul acesta

  4. vio

    February 4, 2017 at 12:09 am

    tine maxim o zi incarcat conectat la bluetooth si cu instiintarile de mail whatsapp, facebook si messenger, nu am testat twitter

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *