Lumix TZ90, noul model din gama Panasonic Travel Zoom cu filmare 4K

Lumix TZ90

Panasonic Romania a anuntat saptamana aceasta lansarea unui nou aparat foto compact sub gama Travel Zoom dedicat amatorilor de calatorii interesati de capturarea imaginii in format 4K.

Spre deosebire de modelul anterior, TZ80, noul compact Lumix TZ90, este dotat cu un ecran LCD rabatabil de 3″ pentru self video logging (panorama selfie), obiectiv Leica DC Vario-Elmar cu zoom optic 30x (adica, echivalentul 35mm: 24 – 720mm) si filmare si fotografiere la rezolutie 4K.

Lumix TZ90 se mai evidentiaza prin capabilitatea senzorului MOS de 20.3MP cu procesorul de imagine Venus Engine de a capta imagini de o inalta calitate chiar si in conditii de luminozitate redusa.

Apartul poate inregistra video in format QFHD 4K la rezolutie 3.840 x 2.160 si 30p (60Hz) / 25p (50Hz) in format fisier MP4. De asemenea, se bucura de functia Post Focus care permite focalizarea pe diferite obiecte din cadru, dupa inregistrarea continutului, dar si de alte functii de focalizare precum focalizare automata tactila, focalizare automata in 49 de puncte si focalizare automata in lumina slaba, care permit utilizatorilor obtinerea celor mai bune rezultate in diferite situatii. De retinut ca aparatul poate inregistra continuu pana la 15 minute in format 4K (fisiere MP4) sau pana la 30 de minute in format AVCHD.

O alta functie importanta a camerei compacte Lumix TZ90 este stabilizatorul de imagine optic hibrid pe 5 axe, precum si posibilitatea de incarcare a aparatului atat la priza, cat si prin cablul USB.

Pretul acestui model nu a fost deocamdata anuntat pentru piata noastra, insa vom reveni cu detalii cand le vom avea de la producator.

12 Comentarii

    Comenteaza

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *