Dell lanseaza noi computere Inspiron AIO, la Computex 2017

Dell lanseaza noi computere Inspiron AIO

Inspiron 7000 Series, 27” AIO, Non-Touch

Cu ocazia evenimentului Computex 2017, Dell a lansat două noi produse all-in-one (AIO) care întregesc cunoscuta linie de produse Inspiron. Disponibile chiar de acum pe Dell.com şi la nivel mondial în săptămânile care urmează, noile produse Dell includ modelul Inspiron 27 7000 All-In-One (AIO), modelul Inspiron 25 5000 All-in-One (AIO) şi noul desktop Inspiron Gaming – primul desktop de gaming care se alătură liniei de produse în extindere, Inspiron Gaming de la Dell. Dell aduce inovaţia la cel mai înalt nivel în lumea gaming-ului prin noile sisteme care includ premiere pentru linia de desktop-uri Inspiron, printre care se numără faimosul ecran practic lipsit de margini InfinityEdge şi configuraţiile “Ready for VR” capabile să ofere experienţe captivante prin intermediul căştilor VR de top precum HTC Vive şi Oculus Rift.

Prin intermediul tehnologiei de afişare pe ecrane InfinityEdge – disponibilă pentru prima dată pe linia de produse Inspiron AIO – noile produse Inspiron 27 7000 AIO şi Inspiron 24 5000 de la Dell oferă o superbă experienţă vizuală de la un capăt la celălalt al ecranului în scopuri de divertisment multimedia şi streaming, în cadrul unui design zvelt şi compact, perfect pentru un birou de acasă, o încăpere de studiu, un living sau alte destinaţii.

Dell introduce, de asemenea, în premieră, caracteristicele tehnologice de top ale realităţii virtuale în linia de produse Inspiron, fapt care face această tehnologie revoluţionară mai accesibilă pentru o gamă mai largă de bugete. Dell este singura companie OEM din industrie care furnizează soluţii VR end-to-end, de la creare şi rulare de conţinut VR la furnizare de conţinut VR prin serverele şi infrastructura cloud Dell. Cu ajutorul noului desktop Inspiron Gaming “Ready for VR” şi al produselor AIO, Dell se poziţionează ca jucător esenţial în arena de adoptare a acestei tehnologii care ne va transforma şi îmbogăţi vieţile.

“Dell a cunoscut 17 trimestre consecutive de creştere a domeniului PC prin inovație continuă aplicată proiectării şi experienţelor oferite de PC-urile noastre. Cum tot mai mulţi oameni fac video-streaming, se joacă sau consumă conţinut VR pe PC-urile lor, Dell rămâne angajată în efortul de a furniza cele mai bune experienţe vizuale şi audio, iar noile produse all-in-one şi desktop-ul de gaming aduc această inovaţie în zona tehnologiilor mature”, a declarat Ray Wah, senior vice president şi general manager, Dell Consumer and Small Business Product Group.

Gama Inspiron Gaming se consolidează cu primul desktop de gaming

Dell vine cu o expertiză de peste 20 de ani în industria de gaming şi îmbogăţeşte noua linie de produse Inspiron de gaming pentru a oferi sisteme de mare calitate şi cu performanţe ridicate – construite special pentru gameri care caută avantaje competitive – la un preţ prietenos. Angajată în furnizarea de soluţii puternice de gaming pentru jucători de toate tipurile, până la nivelul celor mai pretenţioşi atleţi profesionişti din domeniul e-sportului, Dell lansează acum un nou desktop Inspiron Gaming.

Urmând succesului repurtat de laptopul de gaming Inspiron 15 Gaming, câştigător Computex d&i Gold şi ajuns deja favorit în rândurile celor care îşi doresc performanţe grafice de vârf la preţuri sub 1000 USD, noul desktop Inspiron Gaming este înzestrat cu cele mai noi procesoare multicore AMD Ryzen, care încorporează caracteristica SenseMI, ce optimizează în mod dinamic consumul de energie, succesiunea misiunilor şi vitezele de ceas pentru a furniza răspunsuri şi performanţe excelente, indiferent că e vorba de gaming, realitate virtuală sau streaming. Aceste desktopuri sunt construite în vederea upgradării având opţiuni de surse de putere de până la 850 waţi (1) pentru susținerea graficii duale discrete, cardurilor grafice Ready for VR, memorie DDR4 de până la 32GB (2), opţiuni avansate de răcire şi soluţia audio Waves Maxx Audio Pro cu Performance 7.1 Channel HD. Echipamentele oferă, de asemenea, un port SuperSpeed USB 3.1 Gen 1 Typce-C şi până la şase porturi SuperSpeed USB 3.1 Gen 1 în total, o selecţie largă de discuri dure de mare capacitate cu opţiuni SSD şi dual-drive, plus un număr de până la cinci incinte pentru actualizări viitoare de stocare date. Desktopul Inspiron Gaming este atractiv şi ca aspect, deoarece este înzestrat cu un design surprinzător, cu sisteme de ventilaţie avansată care oferă acces vizual în interiorul sistemului, în acelaşi timp îmbunătăţind circulaţia aerului către componentele de performanţă iluminate cu LED-uri Polar Blue.

INSPIRON 27 7000 AIO – Echipament AIO premium, zvelt, construit din start pentru VR

Proiectat de la început ca sistem VR şi de divertisment pentru acasă, modelul Inspiron 27 7000 AIO înseamnă frumuseţe pentru fiecare centimetru pătrat al ecranului. Ecranul de 27″ InfinityEdge, practic fără margini, cu rezoluţii de până la 4K UHD şi audio de performanţă, livrează o experienţă vizuală şi audio excelentă. Produsul oferă cele mai noi procesoare multicore Ryzen AMD şi grafică AMD Polaris RX500 Series, ceea ce îi conferă performanţe tipice pentru realitatea virtuală, conţinutul multimedia şi tot ceea ce se găseşte între acestea. Produsul este livrat în culoare argintiu şi este dotat cu tehnologie pregătită pentru viitor, precum conectare Windows Hello One-Look, Far-Field Speech Recognition with Cortana, USB Type-C 3.1 şi opţiuni Dual Drive cu stocare SSD.

INSPIRON 24 5000 AIO – Echipamentul AIO care oferă cel mai bun streaming video

Deoarece streamingul video reprezintă una din activităţile cele mai des întâlnite pentru un PC (3), Dell a construit cel mai bun echipament AIO pentru video streaming şi experienţe multimedia. Noul Inspiron 24 5000 AIO vine cu noua tehnologie SmartByte produsă de Rivet Networks – dezvoltată împreună cu, şi exclusiv pentru Dell – care ajută la împiedicarea fenomenului de buffering în cadrul proceselor de conţinut streaming. Software-ul sesizează fluxurile critice de reţea şi prioritizează fluxul video înaintea altor fluxuri de reţea mai puţin urgente, astfel încât filmele şi materialele video să ruleze fără întreruperi.

Dispunând de un ecran touch InfinityEdge IPS FHD de 24″, cele mai noi procesoare AMD de generaţie 7 şi grafică AMD Polaris RX 500, acest nou echipament AIO furnizează peformanţe de top şi grafică de mare fidelitate. Dispune de un design zvelt, de culoare alb, şi poziţii de lucru articulate flexibile, ceea ce îl face PC-ul ideal pentru living sau camera de studiu. De asemenea, este echipat cu conectare Windows Hello One-Look, Far-Field Speech Recognition with Cortana, USB Type-C 3.1 şi opţiuni Dual Drive cu stocare SSD.

8 Comentarii

  1. Andruseac Dănuț

    May 31, 2017 at 1:13 pm

    Wow, frumos pc, dar seamănă si cu cele de la Apple ?

  2. Coryna Ln Kov

    May 31, 2017 at 1:24 pm

    Felicitări celor de la DELL ptnoutatile aduse ✔

  3. Marian Aileni

    May 31, 2017 at 1:33 pm

    Arată wow!!! Noua generație de PC-uri Dell.

  4. Lupu Oana Georgiana

    May 31, 2017 at 1:45 pm

    Un computer foarte frumos si elegant

  5. Florin Lungu

    May 31, 2017 at 2:18 pm

    nu m-au atras niciodata sistemele AIO, insa acestea par sa acopere cam totul

  6. Coca Sofia Sonia

    May 31, 2017 at 6:28 pm

    Dell un nume cu rezonanta in lumea IT

  7. liviu pop

    June 2, 2017 at 10:48 pm

    dar si pretul este pe masura lui

  8. Adina Gabriela

    June 4, 2017 at 8:35 am

    Acest computer acopera tot ceea ce un gamer are nevoie.

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *