Fitbit a lansat saptamana aceasta primul sau smartwatch dedicat zonei de fitness (monitorizarea miscarii si a activitatilor sportive), ce ofera o autonomie a baterie de cel putin 4 zile, este rezistenta la apa pana la o adancime de 50 de metri, este dotat cu GPS si poate stoca in jurul a 300 de melodii in memoria sa.
Avand la baza experienta companiei in domeniul mentinerii sanatatii, Fitbit Ionic are integrat si un senzor SpO2 pentru ca, in viitor, dispozitivul sa poata identifica şi boli precum apneea in somn. Mai mult, produsul vine echipat cu un sistem GPS de ultima generaţie, iar tehnologia avansata permite o monitorizare mai precisa a pulsului. Ionic are o memorie de stocare de 2.5 GB, transmite in timp real cele mai importante notificari primite pe telefonul mobil si are o gama variata de aplicatii native si fete pentru ceas disponibile in Fitbit App Gallery. Durata de viata a bateriei intre incarcari este de peste 4 zile, produsul fiind compatibil cu cele mai importante sisteme de operare, iOS, Android si Windows Phone. Fitbit Ionic are si o rezistenta la apa de pana la 50 metri.
“Inca de acum 10 ani, odata cu lansarea primelor bratari inteligente Fitbit, am impus un ritm rapid in dezvoltarea si inovarea categoriei de accesorii inteligente pentru sport si miscare; si am oferit produse ce ajuta in prezent milioane de consumatori din intreaga lume sa duca o viata mult mai sanatoasa. Fitbit Ionic este un produs unic. In primul rand, este o platforma dedicata sanatatii şi activitatii sportive care combina experienţa personalizata a fiecarui purtator, cu informatii mult mai detaliate, bazandu-se pe cea mai avansata tehnologie dezvoltata pana acum. Putem spune ca, odata cu lansarea Fitbit Ionic, dam startul unei adevarate revolutii in monitorizarea starii de sanatate a fiecaruia dintre noi, acum si in viitor,” a declarat James Park, co-fondator si CEO Fitbit.
Fitbit Ionic este un ceas inteligent ce poate fi folosit cu succes atat de sportivii amatori, cat si de cei de performanţa. Cu un design elegant si o interfaţa intuitiva, ceasul transmite in timp real si toate notificarilele importante primite pe telefonul mobil.
Alaturi de aceste noi caracteristici, Ionic integreaza şi toate celelalte functionalitati extrem de utile şi de apreciate de catre utilizatorii produselor Fitbit precum masurarea pasilor si a distantei parcurse, a numarului de trepe urcate, a stagiilor de somn sau al nivelului general de fitness (estimat de VO2 Max).
Fitbit + adidas
In 2018, in parteneriat cu adidas, se va lansa un dispozitiv Fitbit Ionic ediţie limitata, alaturi de programe de antrenament dedicate. Aceasta colaborare va ajuta milioane de utilizatori din lumea intreaga, de la pasionatii de mişcare la sportivii de toate nivelurile, sa atinga performanţe mai bune şi totodata sa se simta mai bine.
Personalizeaza-ti propriul Fitbit Ionic
Fitbit Ionic vine cu propriul sistem de operare, Fitbit OS, ce va fi constant actualizat pentru a oferi utilizatorilor sai functionalitati noi. Cu noul Fitbit App Gallery, posesorii ceasului se vor bucura de o multitudine de aplicatii si de fete pentru ceas, putand alege informatiile ce conteaza cel mai mult pentru ei
Ceasul are o gama variata de aplicatii pentru sanatate si masurarea activitatilor fizice, dezvoltate special pentru Fitbit Ionic. Printre cele mai importante se numara Fitbit Coach, Relax sau Timer. Alte aplicaţii des folosite sunt: Vremea, realizata in parteneriat AccuWeather, sau Strava, una dintre cele mai indragite reţele sociale pentru sportivii din intreaga lume. In viitorul apropriat, posesorii Fitbit Ionic se vor bucura şi de alte aplicatii precum Flipboard, Game Golf, Nest şi Surfline, alaturi de fete pentru ceas create de comunitatea de dezvoltatori Fitbit.
Tool-uri pentru dezvoltatori şi beneficii
Incepand cu luna septembrie, dezvoltatorii ce doresc sa realizeze aplicaţii şi fete pentru Fitbit Ionic vor putea accesa platforma SDK, alaturi de tool-urile dedicate din cadrul comunitatii online Fitbit Studio.
Avand la baza o platforma avansata, procesul de dezvoltare va fi unul rapid. Prin folosirea tehnologiilor JavaScript şi Scalable Vector Graphics (SVG), dezvoltatorii vor putea realiza, intr-un timp scurt, aplicaţii şi fete complexe. Odata aprobate, acestea vor putea fi accesate fie de comunitatea globala de utilizatori Fitbit Ionic, fie doar de familie si prieteni. Aplicatiile astfel create vor functiona, simultan, pe toate cele trei sisteme de operare cu care Fitbit Ionic este compatibil: iOS, Android şi Windows Phone.
De asemenea, platforma va putea fi folosita si de companiile interesate de dezvoltarea unor programe de sanatate si wellness, putand cu ajutorul tehnologiei Fitbit sa implementeze proiecte dedicate clientilor sau angajatilor lor.
Fitbit Ionic este un ceas dezvoltat integral in cadrul companiei, ceea ce il face sa fie un produs foarte uşor, cu un design ergonomic si cu o gama variata de accesorii practice.
Smartwatch-ul Fitbit Ionic va fi disponibil si in Romania incepand cu luna octombrie, insa se pot plasa precomenzi inca de luna aceasta, pe siteul producatorului.
6 Comentarii