StiriTelecom

Compania Telekom Romania amendata cu 200.000 lei. Peste 6.000 de cazuri de portari cu probleme!

Compania Telekom Romania amendata cu 200.000 lei

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a sanctionat Telekom Romania Mobile Communications cu amenda in cuantum de 200.000 de lei pentru nerealizarea portarii a 1.232 de numere de telefon si intarzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon.

Procesul de portare 

Portarea ofera posibilitatea utilizatorilor de a isi pastra numarul de telefon atunci cand schimba furnizorul de telefonie. Procesul de portare se initiaza prin depunerea de catre utilizator a unei cereri in acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor). Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligatia ca, la primirea unei cereri de portare, sa raspunda, prin transmiterea unui mesaj standard catre baza de date prin care se administreaza portabilitatea numerelor (baza de date centralizata). Acest mesaj confirma ca se poate realiza portarea sau, din contra, ca exista un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost facuta de titularul de drept al numarului). In absenta transmiterii de catre furnizorul donor a acestui raspuns, procesul de portare este, in cele din urma, anulat de baza de date centralizata.

Incalcari constatate

Ca urmare a unor plangeri venite atat din partea unor clienti ai Telekom Mobile, cat si din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau impiedicarea sau intarzierea procesului de portare a unui numar semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel ca, in perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a raspuns prin mesajul standard in cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, pana la data de 21 august 2017, sa nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv sa se intarzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice.

Pentru ca a incalcat astfel prevederi ale legislatiei din domeniul comunicatiilor electronice, Telekom Romania Mobile Communications a fost amendata cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui sa o achite catre bugetul de stat.

Sesizari privind desfasurarea procesului de portare

ANCOM a primit pe parcursul acestui an un numar de 364 de sesizari de la utilizatori cu privire la desfasurarea procesului de portare catre diverse retele fixe sau mobile. Principalele probleme sesizate au vizat disfunctionalitati aparute in cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informatiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje intre bazele de date), ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informatii suplimentare privind stadiul procesului de portare.

Despre portabilitate

Portabilitatea numerelor de telefon ofera utilizatorilor posibilitatea de a-si pastra numarului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie. De la lansarea portabilitatii, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobila si aproape 700.000 de telefonie fixa.

ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla in ce retea functioneaza orice numar de telefon folosit in Romania, chiar daca a fost portat. Site-ul ofera detalii cu privire la pasii care trebuie urmati pentru a porta un numar de telefon sau pentru a anula procesul de portare, raspunsuri la intrebari care apar frecvent in situatia portarii numerelor, dar si sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

12 Comments

  1. Eu tot pe Vodafone sunt, și voi ramane o multa perioade, din diferite motive, cum ar fi : semnalul, mult internet, iar probleme cu ei nu prea am avut in ultimii ani, intr-adevar sunt la cartela, si sincer sa fiu imi sunt mult mai avantajoase ofertele prepay decat cele la abonament. De DIGI nu am ce sa zic, sunt oferte foarte bune, cele de la abonament, dar pacat ca in zona mea este o antena de semnal dar 3g, in timp ce eu cu Vodafone am 4G+

  2. Recupereaza repede pierderea…mai factureaza gresit pe alocuri, mai ales ca incarcarea facturilor eronat e principala lor calitate 😂 multi cunoscuti am auzit sa fie nemultumiti in ultima perioada de serviciile Telekom.

Dă-i un răspuns lui Mihai B. Jeliu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!