Asus anunta ROG Phone, cel mai puternic smartphone cu Android (eSports)

Asus anunta ROG Phone

Se zvonea inca de la inceputul lunii trecute despre posibilitatea ca Asus sa lanseze primul sau smartphone sub brandul Republic of Gamers. Si iata ca, acest lucru se intampla in cadrul targului expozitional anual Computex 2018, din Taipei, acolo unde Asus a dezvaluit ROG Phone, primul sau telefon mobil dedicat segmentului de gaming profesionist (esports) si cel mai performant model cu Android pana in prezent, deoarece telefonul este echipat cu o varianta speciala a procesorului Snapdragon 845 tactata la frecventa de 2.96GHz.

Este o sarbatoare a celor care indraznesc sa fie diferiti. Cu 12 ani in urma, ROG a fost fondata din dorinta noastra de a crea o gama completa de echipamente de ultima generatie concepute pentru victorie. Acum, prin dedicatia inginerilor ROG, a designerilor, a jucatorilor profesionisti si a pasionatilor din intreaga lume, am atins aceste obiective si le-am introdus in esenta ROG. Vom continua in acest spirit, urmarind o noua generatie de inovatii in domeniul jocurilor“, spunea Directorul Executiv ASUS, Jonney Shih, bucuros de extinderii gamei de produse ROG cu un telefon exceptional.

Asus anunta ROG Phone

Telefonul cantareste 200 de grame, masoara aproape 16cm inaltime, 8.6mm grosime si dispune de un display OLED de 6″ cu aspect 18:9 si rezolutie Full HD+ (1.080 x 2.160 pixeli) ce beneficiaza de o rata de refresh de 90Hz si un timp de raspuns de numai 1 ms. Display-ul include suport HDR si dispune de o gama de culori de 108.6% DCI-P3.

In plus, primul telefon de gaming ASUS ROG Phone este dotat cu difuzoare stereo (24-bit/192kHz DAC) amplasate frontal, o baterie nedetasabila de 4.000 mAh, dispune de 8GB memorie RAM, 512GB spatiu intern si vine cu conexiune Wi-Fi 802.11 ad si dispune si are si mufa pentru jack-ul de 3.5mm al castilor.

ROG Phone ruleaza un ROM customizat pe baza de Android Oreo, care pe langa modul normal, este insotit de modul X pentru gaming, ce poate fi activat de utilizator prin strangerea telefonului in mana (este echipat cu senzori de presiune pe partile laterale, tehnologie similara cu Edge Sense de pe telefoanele HTC).

Si “nebunia” celor de la Asus nu se opreste aici, ci este dusa la extrem prin sistemul de racire 3D pe baza de vapori de apa si de accesoriile menite sa extinda si mai mult experienta gamerilor profesionisti si amatori: TwinView dock (care aduce al doilea display), Mobile Desktop Dock (permite conectarea telefonului la un monitor si mouse + tastatura wireless pentru a transforma experianta mobile intr-una de gaming pe PC Desktop). De asemenea, vine cu ceea ce Asus numeste GameVice Controller ce se poate atasa la extremitatile telefonului ROG Phone transformandu-l intr-o veritabila consola portabila ce ne aminteste de Nintendo Switch.

Telefonul este atat de performant, de sofisticat si accesorizat incat putem afirma ca face de rusine modelul RAZER Phone si BlackShark-ul celor de la Xiaomi.

Deocamdata nu exista informatii despre pretul acestui ROG Phone de la Asus, insa stim ca ar putea sosi pe piata incepand din trimestrul al treilea al acestui an. Ne asteptam sa coste cel putin 800 – 1000 euro (fara accesorii).

7 Comentarii

    Comenteaza

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *