Motorola P30, primul telefon cu notch de la Lenovo

Motorola P30

Se vorbeste de ceva luni bune despre primul smartphone Motorola cu notch (breton), insa abia astazi telefonul a fost anuntat oficial de catre cei de la Lenovo, si nu sub denumirea Motorola Power One, ci sub denumirea Motorola P30.

Telefonul Motorola P30 este un model de nivel mediu ca pret si ofera un display IPS LCD inalt (aspect 19:9) cu diagonala de 6.2″ si rezolutie Full HD+, insa partea cea mai interesanta a proaspatului smartphone Motorola, sunt marginile aproape la fel de subtiri ca cele ale lui iPhone X. De fapt, Motorola P30 se doreste a fi un iPhone Zece mai accesibil, aceasta si pentru ca Motorola P30 seamana izbitor cu telefonul celor de la Apple si este echipat cu procesorul Snapdragon 636 si acceleratorul grafic mobil Adreno 509, insa dispune de 6GB memorie RAM si 64 sau 128 GB spatiu intern pentru stocare fisiere.

Pe spate Motorola P30 dispune de o camera duala formata din senzori de 16MP + 5MP (produsi de OmniVision) cu blit in doua tonuri si apertura f/1.8 pe primul, respectiv apertura f/2.2 pe al doilea, iar capabilitatea de filmare este 1080p (Full HD). Camera frontala dispune de un singur senzor de 12MP cu apertura f/2.0.

Telefonul mai dispune de port USB-C, mufa jack 3.5mm, senzor pentru amprente pe spate si ruleaza Android 8.0 insa va sosi cu interfata grafica ZUI v4.0, aceeasi de pe smartphone-ul Lenovo Z5.

Lenovo va comercializa telefonul Motorola P30 in variante pe alb, negru si acest albastru (gradient), care ne aminteste de telefoanele Huawei P20.

Varianta cu 64GB spatiu intern va costa in jurul a 255 – 260 Euro, in timp ce varianta cu 128GB spatiu poate ajunge pana la 270-280 Euro.

6 Comentarii

    Comenteaza

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *