Telefoanele din seria Galaxy M debuteaza pe 28 ianuarie, dezvaluie Amazon

Galaxy M

Se zvoneste de ceva vreme despre o noua gama de telefoane Samsung Galaxy. Si iata ca, desi neoficial avem confirmarea ca gama Galaxy M va debuta pe data de 28 ianuarie, dezvaluie magazinul Amazon India printr-o pagina dedicata acestei noi game pe site-ul sau.

Noua gama Galaxy M e dedicata tinerilor (millennials), care va pune la dispozitia lor telefoane cu ecran cu diagonala mare si un procesor puternic. De asemenea, pagina dedicata seriei Galaxy M indica catre telefoane cu camera ultra-wide (unghi larg), cu o baterie cu capacitate mare si incarcare pana la de 3 ori mai rapida.

Cel putin unul dintre aceste telefoane Galaxy M este dezvaluit in materialul promotional de pe Amazon, dezvaluindu-ne un smartphone cu display Infinity-V si notch in forma unei picaturi de apa. De asemenea, se poate observa pe imagini portul USB-C si mufa pentru jack-ul audio de 3,5mm al castilor cu fir, o camera duala pe spate si un difuzor amplasat deasupra de bretonul care include camera selfie.

Aceasta noua gama de telefoane Samsung va include modelele Galaxy M30 (modelul cel mai bine echipat hardware), Galaxy M20 si Galaxy M10, si se sugereaza ca sunt urmasii modelelor din gama Galaxy On.

Despre Galaxy M30 se zvoneste ca ar sosi cu un display de 6.3″ in diagonala, cu o baterie de 5.000 mAh si procesorul Exynos 7885 produs de Samsung. Aceeasi capacitate a bateriei o va avea si Galaxy M20, insa un ecran cu diagonala de numai 6.13″ cu rezolutie Full HD (1080p).

Galaxy M10 va beneficia de un ecran de 6″, de o baterie de 3,400 mAh, 3 GB memorie RAM si procesorul Exynos 7870.

Aceleasi zvonuri sugereaza ca vor fi telefoane de buget al caror pret se va invarti undeva sub 250 de dolari. Galaxy M10 ar putea costa 140$, Galaxy M20 210$.

1 Comment

  1. Corina Ciugunicov

    January 14, 2019 at 11:58 pm

    Samsung mereu la inaltime.

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *