GamingMonitoareReviewsStiri

Philips Momentum 436M6 Review – Monitor 4K gigant bun pentru gaming pe console

Philips Momentum 436M6 Review

Philips Momentum 436M6 Review

Atunci cand Philips a anuntat noul monitor Momentum cu boxe stereo integrate, ecran 4K cu pana la 1000 niti luminozitate si o diagonala de 43 inci (108 centimetri), toata lumea se intreba care ar fi utilitatea unui astfel de monitor gigant, acesta fiind mai mare in dimensiuni decat un televizor de marime medie.

Aceeasi curiozitate am avut-o si noi, astfel ca am decis sa-l aduce la review.

Design

Philips Momentum 436M6 Review 5

Fiind un monitor imens, e destul de dificil de manevrat la cele 13-14 kilograme (20 kilograme cu tot cu ambalaj), astfel ca se recomanda montarea lui pe o comoda, deoarece este un monitor mai mult pentru cei care se joaca pe console, decat pentru a fi utilizat cu un PC. Veti afla pana la finele acestui review de ce afirm acest lucru.

Philips Momentum beneficiaza de un design placut ochiului, a carui ecran dispune de o rama suficient de ingusta cat sa arate bine estetic. Monitorul este construit din material plastic (combinatie de plastic mat / plastic cu textura lucioasa) si vine cu un suport (picior) similar cu cel pe care il intalnim, de obicei, la televizoare datorita dimensiunilor sale gigantice, tocmai pentru a distribui in mod egal greutatea lui.

Philips Momentum 436M6 Review 4

Ce imi place mie la acest monitor este includerea unei telecomenzi (baterii 1.5v incluse de producator) si butonul / joystickul de navigare meniu, ce e ascuns in partea dreapta cum privesti la ecran, insa pe spatele monitorului (vezi foto mai sus).

Philips Momentum 436M6 Review 15

Display

Afisajul de care dispune monitorul Philips Momentum este de tip LCD cu tehnologie Quantum Dot (culori vibrante), dar unul special dezvoltat de companie pentru a putea atinge o luminozitate de pana la 1.000 (720 cd/m² luminozitate nominala, 1.000 cd/m² varful atins). Personal am gasit usor deranjanta luminozitatea ecranului in primele zile de utilizare, asta pana ochii mei s-au adaptat la lumina emisa de ecran.

Ecranul este certificat Ultra HDA si DisplayHDR1000, ceea ce inseamna ca poate reda imagini de inalta calitate la rezolutie maxima 3.840 x 2.160 (densitatea pixelilor 103 PPI) si pana la 60 Hz. Timpul de raspuns al ecranului este de 4ms si are o rata a aspectului ecranului de 16:9. Contrastul are o rata de 4.000:1 si Smartcontrast de 50 milioane:1.

Philips Momentum 436M6 Review 2

Philips spune ca unghiul de vizibilitate al panoului LCD este de 178 de grade atat pe orizontala, cat si pe verticala, insa in testele noastre am observat ca nu e tocmai ideal sa privesti din lateral catre ecran, mai ales atunci cand bat razele soarelui pe ecran, acesta reflectand lumina din el.

Ecranul poate fi inclinat la un unghi de 10 grade spre spate, respectiv 5 grade spre fata. Acesta neavand posibilitatea de inaltare sau de rotire a ecranului la verticala (ar fi fost util programatorilor sau celor care deseneaza, graficienilor).

Cum ecranul este foarte mare si luminos, acest monitor este ideal pentru sesiunile de joaca pe consola (PlayStation, Xbox, Switch etc), doarece te joci de la o distanta intre 1 si 5 metri (daca ai controllere wireless), astfel nu stai cu ochii in el asa cum ai sta sa privesti in el atunci cand esti la PC (distanta de cativa zeci de centimetri). In plus, e un monitor bun pentru jocurile pe consola precum FIFA20, avand aceasta diagonala de 108 centimetri, cat si un timp mai bun de raspuns comparativ cu cel al unui televizor. Chiar se vede bine si mare terenul verde de fotbal pe ecranul imens al monitorului.

Monitorul integreaza si doua difuzoare stereo de 7W fiecare (cu tehnologie DTS), astfel ca sunetul este asigura atunci cand te vei juca pe consola sau vei urmari clipuri video, filme si seriale pe el. Avand functia Picture-in-Picture la fel ca un televizor, puteti chiar face ambele lucruri simultan: joaca si vizionare film sau video conferinte, daca conectati telefonul prin cablul USB-C inclus.

Philips Momentum 436M6 Review 18

Si, cum e un monitor Philips, nu putea sa lipseasca de-acum celebra tehnologie de iluminare Ambiglow, astfel ca monitorul are integrat propriul sistem de iluminare ambientala pe baza de LEDuri pentru extra coolness, mai ales pe intuneric. Practic, nu mai necesita achizitia unui LED strip pentru birou, comoda, deoarece Ambiglow ofera acelasi lucru.

Conectivitate si Software

Philips Momentum 436M6 Review 7

Din punct de vedere al conectivitatii monitorul ofera un port HDMI v2.0, un DisplayPort v1.4, un mini DisplayPort v1.4 si un port USB-C pentru conectarea telefoanele mobile actuale, a laptopurilor etc, dar si doua porturi USB 3.0 ce dispun de incarcare rapida (utile pentru smartphone, smartwatch, tablete etc). De asemenea aveti incluse si cablurile aferente acestor porturi. Apoi, mai dispune de o mufa pentru jack-ul audio de 3.5mm al castilor cu fir si de intrare audio pentru PC sau alte dispozitive.

Pe acest monitor beneficiezi de suficiente optiuni de conectare, din pacate, toate aceste porturi sunt amplasate neinspirat pe spatele monitorului si ascunse de la vedere, astfel ca e destul de incomod sa tot misti monitorul de la perete pentru a conecta un anumit cablu la el. Va recomand, fie sa conectati toate cablurile necesare la montarea lui, pentru a evita sa il tot miscati din pozitia in care l-ati montat initial (asta daca nu cumva il veti monta pe un brat metalic mobil cu sistem de prindere VESA 200×200 mm, care sa va permita rotirea si accesul mai usor la porturile din spate), ori sa conectati un hub adaptor cu toate porturile necesare pentru accesibilitate.

Philips Momentum 436M6 Review 6

Philips Momentum 436M6 dispune de un meniu de navigare / setari OSD ce poate fi accesat prin intermediul telecomenzii, fie cu ajutorul joystick-ului de pe spatele ecranului amplasat in lateral si accesibil usor cu mana dreapta. Meniul este intuitiv si usor de accesat, iar setarile sunt simple si pe intelesul tuturor.

Concluzie

Philips Momentum 436M6 este un monitor perfect pentru gaming pe consola, pentru vizualizarea de continut video de pe YouTube, Netflix si alte servicii similare avand aceasta intensitate puternica de iluminare si un ecran 4K gigantic. In schimb, nu-l recomandam pentru utilizarea pe post de monitor de PC, acesta fiind prea mare pentru a fi privit de aproape.

Plusuri: 

  • suprafata ecran imensa
  • vizualizare Picture-in-Picture (PIP si PBP)
  • telecomanda
  • difuzoare stereo integrate
  • compatibil VESA
  • porturi USB 3.0 cu incarcare rapida si USB-C pentru smartphone

Minusuri:

  • ecranul poate fi inclinat numai la un unghi mic
  • nu dispune de functie de rotire la verticala sau de inaltare a ecranului
  • porturile pentru cabluri sunt ascunse pe spate, foarte greu accesibile

Monitorul Philips Momentum 436M6 este disponibil in retailul romanesc la preturi ce variaza intre 2250 si 3.500 lei. Noi, va recomandam magazinul eMAG, unde pretul este cel mai mic in acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!