Asus nu poate actualiza la Android 5.0 seria ZenFone si PadFone
A actualiza la Android 5.0 seria ZenFone si PadFone, pare a fi obiectiv destul de dificil pentru compania Asus.
De ceva vreme Asus se chinuie efectiv sa optimizeze o versiune de Android 5.0, pe care sa o distribuie clientilor sai posesori de ZenFone-uri si PadFone S. Programata pentru distribuire catre clienti la mijlocul acestei luni (mai), Asus a anuntat subtil pe forumul sau, ca actualizarea de software la Android 5.0 Lollipop, a fost amanata din cauza unor probleme descoperite de echipa de developeri. Astfel, software update-ul va mai intarzia cateva saptamani cel putin. Anuntul facut de Asus mentioneaza modelele ZenFone 4, ZenFone 5, ZenFone 6 si PadFone S.
La un moment dat, ZenFone 5 primea o actualizare la versiunea Lollipop, insa actualizarea a fost retrasa si oferita o alta (KitKat) in locul acesteia, deoarece softul era plin de probleme.
De asemenea, in anuntul sau de pe forum, Asus mai face o precizare legata de actualizarea lui PadFone Infinity (A86), al carui procesor Snapdragon 800 (si 2GB memorie RAM) nu ar face fata versiunii Android 5.0 (zambet), motiv pentru care, pe perioada evaluarilor softului, vor oferi doar actualizari KitKat acestui model.