AOC lanseaza monitorul AOC myPlay 27″ FHD cu rama super subtire
Taiwanezii de la AOC propun monitorul de 27″ borderless (cu rama super subtire) AOC myPlay care ofera utilizatorilor rezolutie FHD (1920×1080) pe un ecran IPS (aspect ratio 16:9) si posibilitatea de a il conecta la un smartphone cu sistemul de operare Google Android.
Monitorul AOC myPlay dispune de finisaje metalice si o rama aproape insesizabila, datorita subtirimi sale de doar 2mm. AOC myPlay are o rata a contrastului static de 1000:1 (contrast dinamic 20.000.000:1), un timp de raspuns de 5ms si o luminozitate de 250 cd/m2, ceea ce il face potrivit atat pentru divertisment, cat si pentru profesionistii din domeniul graficii. si, pentru a juca rolul unui sistem complet de home entertainment, AOC myPlay integreaza difuzoare stereo si o iesire pentru casti.
Noul model integreaza solutiile software inteligente regasite si pe celelalte modele de top de la AOC. Printre acestea se numara e-Saver, ce permite un consum minim de energie pentru diversele stari ale PC-ului (oprit, pornit, Sleep, sau modul Screen Saver). Tot prin intermediul acestei functii poate fi programata si perioada de inactivitate necesara pentru inchiderea automata a monitorului. i-Menu permite schimbarea setarilor doar cu ajutorul mouse-ului, in timp ce Screen+ divide ecranul in 4 cadrane ce pot afisa continut individual.
Monitorul AOC myPlay este disponibil in magazinele specializate la un pret recomandat de 1399 lei.