Samsung va largi gama Galaxy Note cu modelul Galaxy Note 5 Active
Daca ar fi sa analizam gama Samsung Galaxy S, vom putea observa scaderea capacitatii bateriei din Galaxy S6 (2.550 mAh) fata de cea din Galaxy S5 (2.800 mAh) si aparitia variantei Galaxy S6 Active cu o baterie cu capacitate impresionanta (3.500 mAh). Se pare ca si in cazul gamei Galaxy Note, compania coreeana pregateste o varianta Galaxy Note 5 Active cu capacitate a bateriei de 4.100mAh, comparativ cu cea de 3.000mAh a lui Galaxy Note 5 si 3.220 mAh a lui Galaxy Note 4.
Alte asemanari intre Galaxy S6 Active si viitorul Galaxy Note 5 Active includ certificarea IP68 pentru rezistenta la apa si praf, constructie din plastic si cauciuc sau inlocuirea butoanelor capacitive cu unele fizice.
Cat despre specificatiile noii variante Galaxy Note 5 Active, acestea vor fi asemanatoare modelului Galaxy Note 5, mai exact, un ecran de 5.7 inci cu o rezolutie QuadHD, procesor Exynos 7420, camera de 16MP si o memorie RAM de 4GB.
Mai multe detalii cu privire la noul Samsung Galaxy Note 5 Active vom avea incepand cu data de 8 noiembrie cand se presupune ca va fi anuntat device-ul.