Huawei lanseaza Honor Play 5, smartphone 4G ieftin cu baterie de 4.000 mAh
Producatorul chinez a lansat la finalul acestei saptamani smartphone-ul Honor Play 5, model accesibil dedicat celor care se joaca des pe telefon si celor in cautarea unui terminal care sa nu coste prea mult, dar care sa ofere o zi intreaga de utilizare.
Huawei Honor Play 5 este un smartphone echipat cu un ecran LCD cu diagonala de 5″, ce dispune de rezolutie HD (1.280 x 720 pixeli), vine dotat cu procesorul quad-core de 1.3GHz MediaTek MT6735, are 2GB memorie RAM, 16GB spatiu intern si o baterie de 4.000 mAh (ceva similar cu Allview P5 Energy, insa, cu un ecran mai mare).
Telefonul Honor Play 5 este un model ieftin, care va dispune de conectivitate 4G LTE si doua sloturi SIM, de camera foto principala de 13MP, una frontala de 5MP, Bluetooth 4.1 si WiFi b/g/n.
Huawei a reusit sa mentine grosimea acestui smartphone sub 10 mm, desi bateria are o capacitate mult mai mare ca a unui varf de gama de exemplu, si greutatea sa la numai 160 de grame.
Honor Play 5 va fi comercializat in China din 16 octombrie si, s-ar putea, sa il vedem si in Europa in urmatoarele 6 luni. Pretul lui este de 140 de euro.