Mobile Summer 2.0, o initiativa Cobalt Sign de a invata copiii sa programeze aplicatii mobile gratuit
In acest weekend, am avut ocazia sa jurizez din partea Gadget Talk Romania, in cadrul celei de-a doua editii a Mobile Summer, un curs gratuit, organizat in fiecare an in vacanta de vara, pentru elevii de liceu dornici sa invete sa dezvolte aplicatii mobile. Evenimentul este organizat anual de Cobalt Sign (Arthur si Oana Csertus) si are ca scop initierea copiilor de liceu in tainele dezvoltarii de aplicatii pentru smartphone si tableta. Aplicatiile fiind, din punctul meu de vedere, sufletul si personalitatea gadgeturilor pe care le utilizam zi de zi, software fara de care acestea nu ar fi la fel de interesante pentru utilizatori, nu-i asa?

La eveniment se pot inscrie elevi de liceu pe un numar de locuri (20) limitat, iar inscrierea se face printr-un formular. Mobile Summer se desfasoara pe o perioada de circa 2-3 saptamani, timp in care se organizeaza 6 intalniri, dimineata.
Anul acesta, la Mobile Summer 2.0 au participat un numar de 6 echipe formate din minim 2 elevi, care, la final si-au prezentat proiectele in fata unui juriu din care am facut si eu parte la invitatia Cobalt Sign, carora tin sa le multumesc inca o data pentru aceasta ocazie de a sprijini un proiect al comunitatii IT din Banat.
Castigatorii:
locul I: Quiz A+
locul II: Sack
locul III: QuizTime
Au mai participat alte trei echipe care au prezentat proiectele: Convert-O, Bloppy Ball si Smart Schedule. O galerie foto cu toate echipele, precum si o parte dintre participantii de la Mobile Summer, pot fi vazute mai jos. Desi majoritatea proiectelor nu au fost finalizate din lipsa de timp, am ramas placut surprins si impresionat de fiecare proiect realizat de acesti elevi de liceu, care au dovedit ingeniozitate si au venit cu idei interesante si utile in felul lor, intr-un timp atat de scurt.
Initiativa Cobalt Sign este demn de admirat, deoarece copiii inscrisi au ocazia sa invete lucruri noi, pe care altfel nu le-ar putea aprofunda in timpul liceului. Si, mai mult, o pot face fara niciun fel de taxa de inscriere, participarea fiind gratuita. De asemenea, acestia invata sa lucreze in echipa, invata sa fie inovatori si inventivi. In plus, toate aplicatiile dezvoltate de ei in cadrul Mobile Summer 2.0 vor fi disponibile spre descarcare prin Google Play store, multumita lui Arthur Csertus, initiatorul acestui eveniment.
Premiile de anul acesta au fost oferite de Google Inc (ochelari de soare, insigne, pixuri si stickere cu Android) si Cobalt Sign (cate o pereche de casti, Baterie Powerbank, etc), dar mai presus de aceste premii castigate de elevi, ramane experienta acumulata de fiecare dintre ei este unica si nepretuita.
Asteptam cu nerabdare urmatoare editie Mobile Summer!