ReviewsStiriTELEFOANE

Nexus 5X Review – Experienta de utilizare Android 6.0

Nexus 5X Review

Nexus 5X Review.

Google este proprietarul sistemului de operare Android, iar din dorinta de face cat mai accesibila platforma, compania a lansat mai multe programe de stimulare a cererii pe piata. Recent Google a introdus Android One, pentru pietele emergente, un proiect menit sa uneasca device-urile entry-level sub o singura denumire. Un alt proiect al companiei a luat nastere in 2010 prin lansarea primului device realizat in parteneriat cu un producator deja consacrat pe piata dispozitivelor mobile, modelul HTC Nexus One.

Aceasta serie Nexus avea sa devina etalonul sistemul de operare Android pur, fara vreo interfata de utilizare suplimentara, si era destinata in principal dezvoltatorilor. Planul Google de a oferi sansa unei colaborari in vederea producerii unui device Nexus fiecarui producator a avut ca rezultat mai multe dispozitive printre care Samsung Nexus S, la finalul lui 2010, Samsung Galaxy Nexus, la finalul lui 2011, LG Nexus 4 in 2012, LG Nexus 5 in 2013 si Motorola Nexus 6 in 2014. Cel din urma a ridicat nivelul gamei Nexus, fiind adresat consumatorului final si realizat din materiale premium. Printre smartphone-urile Google, au mai existat cateva dispozitive, printre care Nexus Player sau tabletele Asus Nexus 7, HTC Nexus 9 si Samsung Nexus 10.

Anul acesta Google a oferit in premiera doua modele Nexus, unul destinat dezvoltatorilor, cu un pret mai accesibil, si unul flagship, realizat din materiale premium. Nexus 6P este numele flagship-ului Google si este realizat de catre Huawei, in timp ce Nexus 5X, realizat de catre LG, ofera Android-ul pur contra unui pret mai modest.

Aspect / Afisaj

nexus-5x-review-13

LG Nexus 5X are un design placut, fiind practic o reinventare a modelului Nexus 5 de acum doi ani. Materialele sunt asemanatoare, iar senzatia oferita in utilizare este similara pentru cele doua modele LG.

Modelul are o carcasa realizata in intregime din material plastic, insa lipsesc butoanele ceramice de pe modelul Nexus 5.

Dimensiunile device-ului Nexus 5X sunt comfortabile, masurand  147 mm inaltime, 72.6 mm latime si 7.9 mm grosime, iar greutatea se situeaza in jurul valorii de 136 de grame, ceea ce il face destul de usor de manevrat in cazul persoanelor cu maini de dimensiuni mici, iar greutatea acestuia il face practic insesizabil in momentul purtarii.

Pe fata dispozitivului regasim ecranul cu tehnologie IPS LCD de 5.2 inch cu o rezolutie de 1.080 x 1.920 de pixeli si o densitate a pixelilor de 423 ppi, iar ca protectie a ecranului avem Gorilla Glass 3. Sub ecran regasim difuzorul destinat consumului multimedia, iar deasupra acestuia sunt pozitionate camera frontala, difuzorul utilizat in timpul convorbirilor si senzorii de lumina ambientala, respectiv de proximitate.

Nexus 5x review

In partea de sus a dispozitivului regasim doar un microfon secundar destinat compensarii zgomotului de fundal, iar in partea de jos sunt pozitionate mufa USB Type-C, jack-ul de 3.5 mm si microfonul principal. Pe laterala dreapta a device-ului gasim butoanele de volum si cel de Power/Stand-By, in timp ce pe laterala din stanga este pozitionat sertarul care gazduieste cartela nanoSIM.

Pe spatele device-ului regasim in partea de jos cateva inscriptii si logo-ul LG, apoi este pozitionat logo-ul Nexus, iar in partea de sus avem senzorul de amprenta, camera principala, alaturi de blit-ul dual-LED si senzorul cu infrarosu destinat focusarii.

LG Nexus 5X este fabricat in trei nuante diferite: alb, negru si albastru.

Hardware

Din punctul de vedere al procesorului, modelul Nexus 5X prezinta un CPU Snapdragon 808 Hexa-Core produs de catre Qualcomm, tactat la 1.8 GHz. Procesorul grafic este un Adreno 418, iar memoria RAM este de 2GB, alaturi de o memorie interna de 16GB/32GB, memorie ce nu poate fi extinsa prin intermediul unui card microSD.

screenshot_20151112-123119screenshot_20151112-122514

Rezultatele device-ului in benchmark-urile AnTuTu si GeekBench 3 sunt dupa cum urmeaza:

AnTuTu: 51.929 de puncte;

GeekBench 3: Single-Core: 1.222 de puncte si Multi-Core: 3.550 de puncte.

Din punctul de vedere al conectivitatii device-ul dispune de 4G LTE Cat.6, Bluetooth 4.2 LE, Wi-Fi de clasa b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, DLNA, GPS, GLONASS si USB Type-C.

Software

screenshot_20151110-200626screenshot_20151110-200831

LG Nexus 5X utilizeaza ultima versiune a sistemului de operare Android, mai exact versiunea 6.0 Marshmallow.

Experienta de utilizare este foarte fluida si nu include aplicatii preinstalate inutile, mai mult decat atat, aproape toate aplicatiile de baza sunt disponibile pe Play Store, astfel incat Google le poate actualiza periodic, fara a mai fi necesara o actualizare de sistem. Si daca tot discutam despre sistemul de operare, trebuie mentionat angajamentul asumat de catre compania americana de a oferi update-uri de securitate in fiecare luna.

Cateva noutati aduse de noua versiunea Android 6.0 se regasesc la nivelul setarilor, unde acum putem urmarii individual consumul de energie si memorie RAM a fiecarei aplicatii instalate, putem acorda sau restrictiona accesul aplicatiilor la anumite componente/functii ale telefonul, prin setarile de Permisiuni si putem beneficiaza de o durata mai mare de viata a bateriei prin intermediul Doze Mode. O alta noutate a sistemului de operare o reprezinta adaugarea functiei Now on Tap in Google Now, insa momentan serviciul Now on Tap nu este disponibil in Romania.

Camera foto

nexus-5x-review-16

Camera principala are un senzor de 12.3MP cu o dimensiune a pixelilor de 1.55µm si f/2.0, iar din punctul de vedere al camerei video, aceasta poate inregistra pana la rezolutie 4K UltraHD la 30 de cadre pe secunda. Printre functiile camerei principale mai regasim HDR+, slow-motion, geo-tagging, auto focus cu laser, panorama si blit dual-LED. Camera realizeaza fotografii foarte bune, chiar si in conditii de luminozitate slaba (cu sau fara blit), iar experienta de utilizare este simpla si include moduri precum Photo Sphere si Fundal incetosat.

Camera frontala are un senzor de 5MP, fiind capabila de inregistrari cu o rezolutie de pana la 1.920 x 1.080 de pixeli. Camera frontala beneficiaza de auto focus si de modurile Photo Sphere, Panorama si Fundal incetosat.

In mare parte ambele camere realizeaza fotografii bune si ofera utilizatorului o experienta simpla si placuta de utilizare. Mai jos aveti o galerie foto si un video sample. 

Baterie

Acumulatorul litiu-polimer nu poate fi schimbat de utilizator (bateria este incorporata in telefon) si are o capacitate de 2.700 mAh, ceea ce il face suficient pentru o zi si cateva ore de utilizare normala sau o zi de utilizare intensa. Incarcarea acumulatorului se efectueaza in aproximativ 2 ore. Sofware-ul permite urmarirea aplicatiilor care consuma cea mai multa energie atunci cand ecranul este oprit/pornit si permite selectarea modului de economisire a bateriei. O usoara imbunatatire a duratei de viata a bateriei o aduce noua functie Doze Mode din sistemul de operare Android 6.0, care atunci cand telefonul nu este utilizat, induce o stare de Stand-By, minimizand activitatile de fundal, in vederea economisirii energiei. Pe perioada testului, am observat in special noaptea, respectiv dimineata, cum lucreaza acest Doze Mode, avand in vedere pierderea foarte mica a energiei din baterie pe timpul somnului.

Concluzie

Dupa sapte zile de testare a modelului LG Nexus 5X, multumita operatorului Orange Romania, ma pot declara multumit de device. Design-ul imi este cunoscut si stiu ca va rezista la uzura de zi cu zi, iar dimensiunile si mai ales greutatea dispozitivului, il fac foarte usor de utilizat.

Daca de aceasta data camera este plus, nu pot spune acelasi lucru si despre baterie, care nu ofera o performanta deosebita nici macar in conditiile Doze Mode din Android Marshmallow. Insa cu privire la sistemul de operare, chiar nu am ce sa ii reprosez, intrucat experienta de utilizare este foarte fluida.

La capitolul puncte slabe trebuie mentionat si singurul difuzor al device-ului, insa experienta multimedia este salvata de pozitionarea frontala a acestuia. In acelasi mod trebuie tratata si discutia privitoare la portul USB Type-C, care desi face device-ul sa fie future-proof, momentan incurca utilizarea intrucat nu exista accesorii compatibile pe piata – adaptoare, acumulatori externi, etc.

Plusuri

  • Design rezistent la uzura;
  • Camera de 12.3MP cu blit dual-LED si autofocus cu laser;
  • Android 6.0 fara bloatware;
  • USB Type-C;

Minusuri

  • Baterie relativ mica;
  • USB Type-C, fara adaptor la micro-USB in pachet.

LG Nexus 5X este disponibil in oferta operatorului Orange Romania pentru 115 euro impreuna cu abonamentul Orange Me 42 sau 455 euro fara conectare. eMag comercializeaza acest smartphone in varianta de 16GB la pretul de 2.299 lei, in timp ce modelul cu 32GB spatiu stocare interna costa 2.699 lei.

5 Comments

  1. a fost și încă este un telefon bun la preț bun

  2. e o sticla obisnuita la fel ca pe toate telefoanele produse de LG, nimic special… dar nu-ti fa griji in sensul ca s-ar putea zgaria, decat daca il ti in buzunar cu alte obiecte care ar putea zgaria sticla. In plus, se poate schimba sticla respectiva la service-uri in cel mai rau caz. Se gaseste sticla si pe eBay.

  3. Intrebarea mea despre acest device este cat de rezistenta este sticla de pe camera principala. Am achizitionat o husa slim si imi e teama sa nu se zgarie in utilizarea de zi cu zi.

  4. eu cred ca asta cu „baterie mica” este specificul tuturor smartphone-urilor. nu stiu daca e bine sa o treci la minusuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!