Peste 4 milioane de precomenzi iPhone 6 in primele 24 de ore
Apple coplesita de numarul foarte mare de precomenzi iPhone 6. Asteptate de mai bine de doi ani de zile, primele telefoane iPhone cu ecran ce trece de bariera de 4 inci in diagonala, s-au vandut ca painea calda in prima zi.
Apple a anuntat ca a inregistrat un numar record de precomenzi iPhone 6. Peste 4 milioane comenzi au fost plasate de catre clientii Apple in primele 24 de ore de la punerea lor in comert.
Comparativ cu numarul de precomenzi plasate in 2012 pentru iPhone 5, anul acesta numarul acestora aproape ca s-a dublat. Din pacate, nu putem face o comparatie cu numarul comenzilor de anul trecut pentru iPhone 5S si iPhone 5C, deoarece acestea nu au fost disponibile prin precomanda la Apple cu o saptamana mai devreme, telefoanele fiind comercializate direct.
Acest val de precomenzi nu ne surprinde deloc, deoarece este ceea ce fanii brandului iPhone si-au dorit de la compania americana, inca de cand Samsung a lansat primul phablet din seria Galaxy Note (toamna lui 2011).