ReviewsStiriTELEFOANE

UTOK 470Q Review

UTOK 470Q Review

Anul acesta am avut parte de cateva debuturi interesante in randul producatorilor autohtoni de dispozitive portabile (telefoane / tablete), iar Skin Media este unul dintre ei. La mijlocul lunii octombrie, compania a anuntat lansarea propriul brand de telefoane si tablete denumit UTOK, in cadrul unui eveniment ce a avut loc la Studio F64, si la care am fost si noi invitati sa participam. Probabil ca ati vazut deja fotografiile si videoclipurile de prezentare ale acestor terminale, inclusiv a smartphone-ului UTOK 470Q, care ne-a fost trimis la teste saptamana trecuta.

Sa va spun sincer, am fost putin rezervat in privinta calitatii dispozitivelor UTOK, deoarece majoritatea producatorilor autohtoni prefera sa importe produse chinezesti, peste care trantesc un logo, customizeaza putin sistemul de operare (interfata grafica) si mai adauga si cateva aplicatii proprii sau ale partenerilor lor, insa, in cazul brand-ului UTOK, lucrurile stau cu totul altfel.

Haideti sa vedem in minutele urmatoare din review-ul telefonului UTOK 470Q, cu ce se diferentiaza acest brand de ceea ce ofera restul producatorilor din Romania.

Aspect / Afisaj

picsart_1385335631415

Sa incepem cu cutia (ambalajul), deoarece este primul lucru de care ne lovim inainte de a avea ocazia sa punem mana pe telefon. UTOK 470Q vine livrat intr-o cutie de calitate, solida, ceea ce ne arata ca producatorul este interesat foarte mult de imaginea brandului si al terminalelor sale.

Odata telefonul despachetat, observam o carcasa solida, realizata dintr-un material plastic cu un finisaj mat, care imi aduce aminte de carcasele telefoanelor HTC din anii precedenti.

Telefonul este bine construit, este rigid, masoara 10.6 (cam gros) si cantareste 160 grame, destul de greu intr-o mana normala, probabil pentru un baschetbalist cu palmele mari ar fi ideal din acest punct de vedere, dar altfel, greutatea lui trece peste limita normala a unui smartphone cu ecran de 4.7″. HTC One spre exemplu, este realizat din aluminiu (metal) si este cu 17 grame mai usor.

picsart_1385335350747

Butoanele de volum sunt amplasate in partea laterala stanga, in timp ce butonul de pornire / oprire / stand by este amplasat in partea superioara, langa care gasim un microfon pentru anularea zgomotului de fundal si jackul audio de 3.5 mm. Pe partea laterala dreapta, cum privim la ecran, nu avem nici un buton sau vreun port, dar gasim o fanta / scobitura care ne ajuta atunci cand avem nevoie sa scoatem capacul spate al telefonului pentru a avea acces la bateria de 2000 mAh, sloturile SIM (telefonul este dual SIM) si slotul pentru microSD card.

picsart_1385335447168

In partea din spate a telefonului, sunten intampinati de logoul UTOK, camera foto de 8MP cu blitz, si ceva mai jos, grilajul singurului difuzor.

Ecranul cu o diagonala de 4.7-inch, dispune de un panou IPS cu rezolutie HD (1280 x 720). Culorile de pe ecran sunt calde, vibrante, iar unghiul de vizualizare este destul de bun.

picsart_1385334393270

Hardware

Pentru ca este considerat un smartphone varf de gama, nu putea sa nu primeasca un procesor quad-core. Procesorul este un MediaTek clockuit la frecventa de 1.2GHz, vine cu 1GB de RAM DDR3 si un accelerator grafic (GPU) cu 8 nuclee PowerVR SGX544MP2. Telefonul are doar 4GB memorie interna, din care doar 1.5GB utilizabili pentru instalarea de aplicatii sau jocuri, ceea ce inseamna ca va trebui sa achizitionati un card, daca va doriti sa va jucati cele mai noi jocuri disponibile pe Google Play store. Da, UTOK 470Q ruleaza fara probleme de lag jocuri ca Real Racing 3 sau GT Racing 2. Un video game test in jocul GT Racing 2, puteti vedea ceva mai jos.

Tot mai jos, gasiti si rezultatele de benchmark ale telefonului in aplicatiile AnTuTu si Quadrant. Telefonul a obtinut un scor de 13389 in aplicatia AnTutu, in timp ce in Quadrant a realizat un scor de 3966, clasandu-se imediat sub smartphone-ul HTC One X, flagshipul taiwanezilor de la HTC, de anul trecut.

Screenshot_2013-11-19-23-55-51

Screenshot_2013-11-19-23-51-43

Telefonul 470Q beneficiaza de conectivitate Wi-Fi 802.11b/g/n, 3G, Edge, GPRS, GPS, Bluetooth si are si un Radio FM. Bateria telefonului este Li-ion de 2000 mAh si tine aproximativ 7-8 ore, daca nu abuzam de conectivitatea 3G, nu tinem ecranul aprins minute in sir si nu utilizam prea multe aplicatii care necesita refresh continuu sau des.

Software

screenshot_2013-11-19-23-56-49screenshot_2013-11-19-23-57-27

UTOK 470Q vine cu sistemul de operare Android 4.2.2 JellyBean si interfata graifca stock Android. Din punct de vedere al aplicatiilor acest model are gata preinstalate aplicatii ca: Google Play, Gmail, Google+, Google Maps, Navigation, Facebook, Youtube, Garantie, Seenow, Elefant eReader cu acces la 100 de carti in format electronic, FM Radio, Seenow si un abonament de o luna de zile cu acces la TV + Filme. La capitolul software prea multe nu sunt de spus.

Camera foto

picsart_1385335535666

UTOK 470Q vine cu o camera foto de 8MP cu blitz si autofocus pe spate si o camera frontala de 2MP pentru conferintele video. Camera de pe spate inregistreaza video in format HD si face fotografii la rezolutie 3264×2448, o calitate buna, zic eu. Mai jos aveti un videoclip si o galerie foto, toate realizate cu camera telefonului.

Concluzie

Cu toate ca sunt la debut, UTOk ne arata ca stiu ce trebuie sa produca pentru a satisface cerintele celor mai exigenti clienti de smartphone din Romania. Sigur, este loc de mai bine, telefonul ar fi putut primi unele imbunatatiri, cum ar fi: reducerea grosimii telefonului si scaderea in greutate, deoarece este destul de greu si destul de gros, dar pe de alta parte este realizat din materiale de calitate fata de alte branduri romanesti care nu dau prea mare importanta acestui aspect, este un smartphone rapid (ruleaza orice joc instalezi de pe Google Play store), are o baterie buna, iar pretul lui este ceva mai bun in comparaie cu pretul unui smartphone, al unui brand mult mai cunoscut, care ti-ar oferi aceleasi specificatii la un pret cu 200 – 300 lei mai scump.

In mod normal UTOK 470Q este disponibil pe site-ul producatorului la pretul de 1.199 lei, dar in acest weekend il puteti achizitiona la reducere (Black Friday), la doar 799 lei, bineinteles in limita stocului disponibil. Telefonul mai poate fi cumparat si prin magazinele de retail de la noi, in cazul in care nu il mai gasiti in stocul producatorului. Noi va recomandam magazinul eMAG.

3 Comments

  1. Nu sacadeaza, e Android stock interfata. Cred ca e de la sine inteles ca se misca bine.. avand in vedere ca te poti juca GT Racing 2 fara probleme. Conversatiile prin microfon sunt standard din punct de vedere al calitatii,difuzorul se aude bine in timpul apelurilor telefonice, cat despre GPS nu l-am testat. Inca nu am dat peste nimeni care sa cumpere un telefon strict pentru viteza cu care se conn la satelitii GPS. Daca ai nevoie de asa ceva, iti sugerez un telefon care sa vina cu software de navigatie preinstalat.

  2. Mergea un cuvant spus despre viteza in meniuri sau daca sacadeaza la scroll rapid in browser . Sau calitatea microfonului / a sonorului . Sau viteza cu care GPS-ul vede satelitii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!