Yuneec Breeze 4K Review.
Dronele comerciale sunt deja disponibile de cativa ani, insa abia in ultimii 2 – 3 ani de zile ele au devenit un trend in randul pasionatilor de tehnologie. Mai mult, au aparut deja primele competitii oficiale la care participa posesori de drone de pe mapamond. O asemenea cursa cu drone a avut loc recent chiar in Romania, la salina Turda.
Daca pana nu demult pilotatul dronelor nu era la indemana oricui, modelele mai recente, precum Yuneec Breeze 4K, care a ajuns de curand si la noi in redactie pentru teste cu sprijinul celor de la Evolio, permit pana si celor care nu au pus niciodata mana pe o drona sa le poata pilota cu mare usurinta.
Yuneec Breeze 4K este o drona de mici dimensiuni capabila sa filmeze in format video la rezolutie 4K (2160p) timp de 12 minute. Breeze 4K poate fi controlata cu ajutorul unui smartphone prin intermediul unei aplicatii, iar multumita celor 5 scenarii de zbor cu care drona este livrata, utilizatorul nu are nevoie de mai mult de 5 minute pentru a deprinde tainele zborului.
Haideti sa aflam impreuna ce ofera aceasta noua drona produsa de Yuneec International, disponibila in Romania exclusiv prin intermediul celor de la Evolio.
Constructie
Breeze 4K este o drona compacta construita din material plastic. Drona masoara 196 x 196 x 65 mm si cantareste numai 385 de grame. In plus, beneficiaza de un sistem de pliere a elicelor, astfel ca este foarte usor si comod de transportat in cutia din plastic inclusa, deoarece nu ocupa prea mult spatiu in rucsac sau in geanta de voiaj.
In pachetul in care vine livrata drona Breeze veti gasi pe langa drona un set de patru grilaje usor de montat in jurul elicelor (recomandam montarea grilajelor atunci cand zburati drona in interiorul cladirilor, dar le puteti monta si cand zburati cu ea pe afara), pentru a proteja drona de eventuale impacturi cu pereti, copaci, stalpi sau cu alte obiecte care ii pot sta in cale dronei si care pot provoca defectiuni tehnice sau pot atenta la integritatea structuralaa dronei Breeze. Tot in cutie se regasesc cablul USB – micro USB pentru transferul continutului din drona (transfer fisiere), incarcatorul pentru priza, bateria de 1.150 mAh si manualele de utilizare. Nu veti gasi in pachet un controller fizic pentru ea, deoarece drona poate fi controlata cu ajutorul unei aplicatii de pe smartphone. Dar despre partea aceasta vom discuta ceva mai tarziu in review.
Tot in cutia in care va fi livrata drona veti mai gasi si 8 palete de rezerva pentru elice, astfel ca le veti putea inlocui rapid pe cele care se deterioreaza in timp.
Hardware
Yuneec a echipat drona Breeze 4K cu un sistem de navigatie IPS (Indoor Positioning System) care ne permite zborul ei in aer liber, dar si in interiorul cladirilor. Este recomandat ca de fiecare data cand schimbati locatia de zbor (alta zona, cladire) sa ii faceti o calibrare, deoarece oritentarea in spatiu se face prin intermediul compasului si al sistemului de navigatie GPS, cu care vine echipata drona. De asemenea, inainte de fiecare zbor, asigurati-va ca ati deschis trena de aterizare (cele 4 picioare pliabile pozitionate sub fiecare elice, altfel drona nu va decola).
De asemenea, vine cu o camera ce beneficiaza de un senzor de 13MP cu stabilizare electronica, care poate filma in format 720p @60fps, 1.080p @30 fps, 2.160p @30 fps si o baterie Litium-Polimer de 1.150 mAh care se ataseaza foarte simplu la drona.
Software
La prima pornire a dronei, asigurati-va ca aveti instalata aplicatia Breeze Cam pe un telefon cu Android sau pe un iPhone (aplicatia o puteti descarca de pe Play Store sau App store). Apoi, conectati smartphone-ul la drona din Setarile telefonului (sectiunea Wi-Fi), unde veti gasi o conexiune denumita „Breeze…”, la care va puteti conecta utilizand parola: 1234567890. Odata conectati prin Wi-Fi la drona, porniti aplicatia si faceti setarile pentru drona, procedeu care dureaza doar cateva minute si care include si calibrarea despre care vorbeam mai devreme, iar pentru a intra in interfata de zbor accesati sectiunea Task (ecranul unde apare si categoria Gallery in dreapta pe ecran).
Drona Yuneec Breeze 4K soseste gata preinstalata cu 5 moduri de zbor:
- modul Pilot – zbor manual (dealtfel si singurul mod in care poate fi zburata drona in interiorul cladirilor, deoarece semnalul GPS este inexistent sau de cele mai multe ori aproape inexistent, asa ca nu va faceti griji de alerta care apare pe ecran „Before GPS ready…”);
- modul Selfie – cel mai recomandat mod (in special pentru incepatori), deoarece odata asezata pe jos cu camera catre pilot si la o distanta de aproximativ 4 metri (distanta recomandata), drona decoleaza cu fata catre noi si astfel ne poate detecta atunci cand e pregatita pentru fotografiere/filmare aeriana;
- modul Orbit – permite realizarea unui zbor orbital, adica, in jurul pilotului de la sol sau in jurul unui obiect prestabilit. Este un mod care permite realizarea unor cadre interesante, mai ales in modul video;
- modul Journey – in acest mod drona utilizeaza, de fapt, interfata modului Selfie, insa permite ajustarea camerei la un anumit unghi de zbor si filmare, si putem determina pe ce distanta se poate deplasa/departa de noi, inainte de a se intoarce la pozitia de unde a plecat.
- modul Follow Me – va face ca drona sa urmareasca pilotul (miscarile lui) pe distanta predefinita, pe care acesta se va deplasa pe jos, pe o bicicleta, intr-o barca, in masina s.a.m.d.
Tot continutul filmat cu aceasta drona poate fi accesat si descarcat din interiorul aplicatiei Breeze Cam pe smartphone (sectiunea Galerie), sau prin intermediul portului USB al dronei la care conectam cablul inclus in cutie, pentru a face conexiunea cu un PC sau laptop. Memoria interna a dronei este de 15GB, astfel ca, atunci cand spatiul devine full, memoria poate fi formatata din aplicatia Breeze Cam dand „Format SD”, sau pot fi sterse fisierele manual prin intermediul unui calculator. De asemenea, drona permite impartasirea imediata a continutului foto si video pe anumite retele de socializare (Facebook, Twitter, Instagram, Flickr, WhatsApp, Google+, WeChat si YouTube), direct din aceasta aplicatie Breeze Cam.
O sa ma intrebati ce veti face atunci cand primiti un apel telefonic in timpul zborului sau cand moare bateria telefonului. Ei bine, in cazul apelului telefonic drona va plana pe loc pana la terminarea apelului, dupa care interfata din aplicatie va reveni pe ecranul telefonului pentru ca pilotul sa o poata controla mai departe. In cazul in care telefonul se stinge brusc drona se va opri in loc, dupa care va ateriza. In caz de alte urgente asemenatoare, exista o comanda de intoarcere la locul de unde a decolat.
Camera
Camera foto este echipata cu un senzor de 13 mega pixeli capabil sa filmeze in format HD (rezolutie 1.280 x 720 la 60 de cadre pe secunda), in format Full HD (1.920 x 1.080 la 30 de cadre pe secunda) si Ultra HD / 4K ( 3.840 x 2.160 la 30 de cadre pe secunda). Stabilizarea imaginii in timpul zobrului se face numai in format HD si Full HD. Formatul 4K nu beneficiaza de aceasta functie de stabilizare electronica a filmarii, astfel, este indicata evitarea filmarii video in conditii de vant.
De asemenea, drona transmite imagini live (in timp real) pe ecranul smartphone-ului cu ceea ce capteaza camera de 13MP in timpul zborului la rezolutie 848 x 848 @30fps daca este setat modul de filmare Ultra HD si la 720p @30fps daca este setat modul de filmare Full HD sau HD.
Autonomie
Avand o capacitate de numai 1.150 mAh bateria Litium-Polimer cu care este echipata drona Yuneec Breeze 4K, ea permite un zbor neintrerupt de pana la 12 minute. Un timp destul de bun de zbor, daca e sa comparam cele 16-17 minute de zbor pe care le putem realiza cu o drona DJI Phantom 3 de exemplu, a carei baterie are o capacitate de 4.800 mAh. Faptul ca, capacitatea baterie este mica, ne va permite sa o reincarcam intr-un interval mult mai scurt de timp (in jur de 30 – 40 de minute), astfel ca putem zbura de mai multe ori in doar cateva ore. In plus, aveti optiunea de a achizitiona o baterie extra la nevoie. In timpul incarcarii bateriei, incarcatorul mentine aprins un led rosu, iar la finalizarea incarcarii ledul devine verde.
Concluzie
Drona Yuneec Breeze 4K permite oricarui amator sa devina un pilot expert peste noapte, deoarece setarea dronei se face rapid, iar controlul ei este intuitiv si se face cu mare usurinta, prin intermediul smartphone-ului si a aplicatiei Breeze Cam. Astfel ca oricine este imediat pregatit sa decoleze cu ea. Din punctul nostru de vedere autonomia de zbor este decenta, tinand cont de capacitatea bateriei si de faptul ca ea poate fi incarcata in mai putin de o ora, astfel ca puteti zbura de mai multe ori intr-un interval de doar cateva ore, ceea ce la indemana. Un alt aspect pozitiv este faptul ca se gasesc pe piata locala consumabile precum paletele de rezerva pentru elice sau bateria.
Plusuri:
- usor de setat si de pilotat de aproape oricine
- incarcare rapida a bateriei si gata de zbor in doar 30-40 de minute
- 5 moduri de zbor
- filmare inclusiv in format 4K
- drona de mici dimensiuni (compacta), usor de transportat intr-un rucsac in vacante
Minusuri:
- doar in format HD si Full HD beneficiezi de stabilizare electronica la filmari
- zborul in spatiile interioare se face numai in modul manual de pilotaj
Per total Breeze 4K este o drona utila datorita faptului ca este portabila, bateria nu necesita un timp lung de incarcare, ofera asistenta de zbor ceea ce o face usor de utilizat de aproape oricare membru al familiei.
Drona Yuneec Breeze 4K este disponibila in oferta magazinului Evolio la pretul de 1.999 lei (pret redus de la 2.250 lei).
Vand drona breeze 4k nou nouta neofolosita!Pret 1200 lei!Nr de contact 0768.506.272
Este super review-ul si vreau si eu o drona acum sper sa mi-o cumpar cat de curand ?.
Dar nu aveti si un filmulet cu ce a filmat ea? Nu am vazut nicaieri
Cat de tare este drona! Mai asteptam astfel de review-uri ;)
mi se pare genial tot ce poti face cu acestea
Un review care ne arată că această dronă este bună, filmează 4k, deci se merită să o cumpărăm! :)