Zenfone AR si Zenfone 3 Zoom, anuntate si prezentate la CES 2017
Saptamana aceasta, la CES 2017, Asus a anuntat lansarea a doua noi telefoane inovative despre care s-a tot vorbit in ultima perioada, mai exact Zenfone AR, respectiv Zenfone 3 Zoom.
Zenfone AR este cel de al doilea smartphone (dupa Lenovo Phab2 Pro) in momentul de fata care vine cu suport pentru Tango, sistemul de realitate augmentata al celor de la Google. Dar, spre deosebire de telefonul amintit mai devreme, Asus face un pas important inainte si dispune pe device-ul sau inclusiv de suport pentru Daydream, functionalitatea VR (realitate virtuala) dezvoltata de acelasi gigant din Silicon Valley. Din pacate, nu vei putea folosii ambele functii in paralel, astfel ca, pentru a folosii sistemul Daydream, veti avea nevoie de o casca Daydream VR, iar pentru functia Tango va trebuii sa treceti telefonul in modul Tango.
Telefonul vine cu un ecran QHD AMOLED de 5.7 inci, la interior avem un chipset Snapdragon 821 ajutat de, atentie, 8GB RAM, ceea ce il face primul telefon din lume cu atat de multa memorie. Camera principala este, de fapt, un sistem TriCam cu un senzor de 23MP IMX318 produs de Sony, cu OIS, EIS si capturare video 4K. O a doua camera pentru urmarirea miscarilor si inca una fisheye (ochi de peste) care poate percepe profunzimea obiectelor din imagine.
Zenfone AR va fi disponibil din al doilea trimestru al acestui an.
Cel de al doilea telefon prezentat este Zenfone 3 Zoom, care pastreaza aceeasi camera cu zoom optic pe care o intalnim si la predecesorul sau de anul trecut, Zenfone Zoom. Doar ca, pe acest terminal, Asus vine cu o camera duala, datorita careia marirea imaginii va fi doar de 2.3x in comparatie cu 3x al camerei de pe Zenfone Zoom. Precum la Iphone 7 Plus, lentilele camerei lucreaza in paralel pentru a crea efectul bokeh care estompeaza fundalul imaginilor pastrand in acelasi timp subiectul focalizat.
In esenta camera de pe Zenfone 3 Zoom este formata dintr-o lentila de 12MP, in timp ce cealalta lentila este tot de 12MP dar, cu un unghi larg de 1/2.5″ si deschidere f/1.7, precum si de senzorul IMX362. Ambele au pixeli de 1.4nm. OIS si EIS sunt de asemenea la bord, impreuna cu filmarea 4K. Autofocalizarea se pretinde a fi de 0.03 secunde, chiar si cu un subiect in miscare, gratie celor trei moduri de focalizare diferite: Dual Pixel phase detection, laser, si continuous.
Telefonul are o grosime de 7.83mm si cantareste 170g. Acesta vine cu un panou de 5.5 inci cu o rezolutie 1080p protejat de Gorilla Glass 5, la carma avem un Snapdragon 625 si o baterie imensa de 5,000 mAh, ca OS, telefonul va rula Android 6.0 Marshmallow. Partea proasta e ca pentru a cumpara Zenfone 3 Zoom mai avem de astept, acesta urmand sa apara in magazine abia din luna februarie.
Voi ce credeti? Camera de pe Asus Zenfone 3 Zoom o poate bate pe cea de pe terminalele consacrate cum ar fi cele de la Samsung sau Apple?
Zenfone AR ma atrage in mod placut si nu prin prisma faptului ca este primul telefon din lume ce are impresionanta cantitate de 8 Gb RAM si prin sistemul de 3 camere. Seria Zenfone de la Asus este una deosebita la un raport pret/calitate greu de batut.
Zenfone AR mi-a atras atenția și cred că este singurul smartphone cu 8 GB RAM. Și mă bucur că are un ecran mare și că are funcționalitate VR care este mare de folos și se caută asemenea smartphone-uri!
Si Zenfone 3 are o camera buna, ma astept ca cea de pe Zenfone 3 Zoom sa fie acolo, sus. Oricum, in general, imi place directia in care o ia Asus in ceea ce priveste telefonia mobila. Sper sa devina incet, incet, un concurent serios pentru firmele consacrate. Sincer nu ma asteptam la asa evolutie in urma nu cu mult timp.. si personal sunt fan Asus in alte privinte (componente PC sau laptop-uri)