Lenovo finalizeaza achizitia diviziei de servere IBM x86
Producatorul chinez, Lenovo finalizeaza achizitia diviziei de servere IBM x86, o achizitie in valoare de 2,3 miliarde de dolari, dintre care aproximativ 2 miliarde platiti in numerar, iar restul prin actiuni Lenovo. Achizitia diviziei de servere IBM x86 indeplineste toate reglementarile si conditiile obisnuite, primind toate aprobarile necesare de la Comitetul pentru Investitii Straine in Statele Unite ale Americii (CFIUS), Comisia Europeana si Ministerul chinez al Comertului.
Odată cu achiziţia x86, Lenovo adăugă în portofoliul său o afacere de talie mondială care ne extinde capacitățile în materie de hardware și dispozitive şi ne poziţionează imediat pe locul 3 mondial pe piața serverelor”, a declarat Yang Yuanqing, preşedinte şi CEO, Lenovo. „Acum, prioritățile noastre sunt de a asigura o integrare armonioasă și de a livra o tranziție lină către clienţi. Prin combinarea la nivel global a eficienţei şi excelenţei operaţionale a Lenovo cu calitatea legendară, inovaţia şi serviciile IBM, sunt convins că vom avea avantaje competitive care ne pot ajuta să stimulăm o creştere profitabilă și să transformăm Lenovo într-un lider global.”
Prin achizitia diviziei de servere IBM x86, Lenovo se va clasa pe locul 3 global pe piata de servere x86, divizia avand o valoare totala pe piata de 42.3 miliarde de dolari in anul 2014.
Achizitia consta in servere de tip blade si switch-uri de tip System x, BladeCenter si Flex System, sisteme integrate Flex bazate pe arhitectura x86, servere NeXtScale si iDataPlex, retelistica de tip blade si operatiuni de intretinere.
„Achiziţia este o demonstraţie clară a încrederii pe care am câştigat-o pentru poziţia noastră de investitor global responsabil şi de furnizor de tehnologie de încredere”, a declarat Gerry Smith, vice-preşedinte executiv Lenovo Group și președinte Enterprise Business Group & America Group. „Lenovo are planuri mari pentru piaţa enterprise. Vom ajunge să concurăm puternic în fiecare sector, folosind capacitatea proprie de producție și excelenţa operațională pentru a repeta succesul pe care l-am avut cu PC-urile.”
Lenovo si IBM formau o colaborare puternica inca din 2005, cand compania chineza achizitionase divizia de PC-uri IBM, inclusiv linia de PC-uri ThinkPad. Pe langa locul 1 mondial castigat anul trecut de Lenovo, pe segmentul de PC-uri, acestia vor deveni numarul 3 mondial in topul producatorilor de dispozitive inteligente, PC-uri, tablete si smartphone-uri, datorita achizitiei diviziei Motorola de la Google, achizitie inca in curs.