Samsung va lansa Galaxy Note 3 Lite (SM-N7505) anul viitor. O versiune mai ieftina a lui GNote 3
Samsung Electronics a lansat a treia generatie de phablet – Galaxy Note 3 la inceputul lunii septembrie, in cadrul evenimentului Samsung Mobile Unpacked – Episodul 2, ce a fost organizat la IFA 2013, la Berlin. Inainte de aceasta lansare se auzeau zvonuri care sugerau ca Samsung va lansa doua variante de Galaxy Note 3: modelul standard (flagship business) si un model ceva mai accesibil.
Daca modelul flagship din aceasta gama a fost deja lansat si este in prezent comercializat, versiunea mai accesibila ar putea fi anuntata in cadrul Mobile World Congress, de anul viitor, din Barcelona.
Surse apropiate producatorului sud coreean ar fi confirmat pentru SamMobile faptul ca Samsung Galaxy Note 3 Lite (SM-N7505) va fi denumirea si numarul modelului in cauza, ce e asteptat sa debuteze undeva spre sfarsitul lunii februarie, 2014.
Deocamdata nu sunt informatii clare despre specifiicatiile acestui model de Galaxy Note 3 Lite, insa, ne putem astepta la un phablet cu un ecran LCD (nu va fi Super AMOLED HD, se pare) intre 5.49″ si 5.7″, cu o camera foto de doar 8MP si, probabil, Android 4.4 KitKat (OS). Practic, acest model se va situa undeva intre segmentul dispozitivelor de nivel mediu (ca pret) si cele top of the line (varf de gama).
Daca pretul modelului Galaxy Note 3 Lite va fi unul sub 1500 lei, v-ar interesa achizitionarea lui?