MiniMed 670G, pancreasul artificial care ar putea fi de mare ajutor bolnavilor de diabet din 2017
Traim vremuri in care se vorbeste despre primul transplant de cap la om, de printarea de organe, piele sintetica sau despre clonare, astfel ca nu ar trebui sa ne mire daca in urmatorii ani agasati si de predispozitia oamenilor la tot felul de boli sa fim martorii primilor oameni hibrizi, adica, adevarati cyborgi. Nu, nu e o gluma. Probabil ca in urmatorii 10 ani, vom putea fii martorii unor salturi spectaculoare in ceea ce priveste medicina.
Asociatia care se ocupa cu reglementarea alimentelor si a medicamentelor din Statele Unite, FDA, a aprobat de curand un dispozitiv dezvoltat de Medtronic Plc, MiniMed 670G, care va putea prelua functiile unui pancreas la bolnavii de diabet de tip 1, cu varsta de cel putin 14 ani. De fapt, este primul pancreas artificial ce va fi disponibil comercial incepand cu anul viitor.
Dispozitivul vine in ajutorul pacientilor pentru a le usura viata si, totodata, micsora stresul de a-si masura zilnic nivelul glucozei din sange, precum si administrarea de insulina care, cu ajutorul acestui MiniMed 670G dezvoltat in Irlanda, se va putea administra pacientului automat, fara interventia cuiva.
https://www.youtube.com/watch?v=D88827yTDD0
Avand dimensiunea unui smartphone de mici dimensiuni, MiniMed 670G poate conecta wireless o pompa pentru administrarea insulinei si un senzor care sa monitorizeze nivelul glucozei din sange la fiecare 5 minute, pentru a-i asigura pacientului cantitatea necesara de insulina prin intermediul unui algoritm computerizat.
Acest pancreas artificial ar putea intra in comert din vara lui 2017, insa nu avem informatii despre costul sau.
In medicina actuala, deja se fac transplanturi de organe artificiale si se studiaza intens posibilitatea integrarii organelor printate cu ajutorul imprimantelor 3D.
ăsta e adevărul, tehnologia avansează foarte rapid