Oppo R5, cel mai subtire smartphone din lume, cu o grosime de 4.85mm
Oppo R5 este cel mai subtire smartphone din lume
Compania chineza Oppo a pregatit o surpriza foarte interesanta, imediat dupa anuntarea smartphone-ului Oppo N3 cu camera rotativa motorizata, anunt facut in cadrului unui eveniment de presa gazduit in Singapore. Astfel, acestia au doborat recordul cand vine vorba de cel mai subtire smartphone din lume, prin anuntarea modelului Oppo R5, un smartphone puternic si foarte elegant.
Oppo R5 are o grosime de doar 4.85mm si o greutate de 155g, fiind desemnat cel mai subtire smartphone din lume, cel putin la ora actuala. Dispune de un ecran AMOLED de 5.5 inch, cu rezolutie Full HD (1920 x 1080), o densitate de 423 pixeli per inch si un unghi de vizualizare de 180 grade, astfel ca imaginile sunt la fel de clare si la fel de vii, indiferent de unghiul de vizualizare. Viteza de procesare este determinata de chipsetul octa-core Snapdragon 615 (MSM8939) de 1.5GHz, GPU Adreno 330, 2GB memorie RAM si 16GB memorie interna de stocare. La capitolul foto, Oppo R5 dispune de o camera frontala de 5 megapixeli si una frontala de 13 megapixeli cu senzor Sony Exmor IMX214 BSI, alaturi de capabilitatea de a inregistra la rezolutii: 4K (30FPS), 1080p (60FPS), 720p slow-motion (120FPS). Conectivitatea este reprezentata de Wi-Fi, LTE, Bluetooth 4.0 si GPS. Bateria dispune de o capacitate de 2000mAh cu Rapid Charge, ce poate incarca smartphone-ul la o capacitate de 75% energie in doar 30 de minute. Ca sistem de operare, Oppo R5 ruleaza Android 4.4 KitKat cu interfata grafica personalizata, ColorOS 2.0.
Mai mult, smartphone-ul are o constructie interioara din metal, rasina si alti compusi chimici care absorb caldura degajata de procesor si celelalte componente, in urma utilizarii, mai ales in jocurile 3D. Astfel, utilizatorul nu va mai avea o stare de disconfort din cauza temperaturii ridicate a terminalului, datorita compusilor care scad radical temperatura degajata.
Pretul smartphone-ului Oppo R5 este de $499, iar disponibilitatea acestuia este restransa momentan, urmand a fi disponibil pe pietele din China si alte piete est-asiatice. Nu se stie daca acest model va fi disponibil si in Europa. Vom reveni cu detalii de indata ce noi informatii vor fi disponibile in legatura cu disponibilitatea terminalului Oppo R5.