Prestigio MultiPhone 7600 Duo Review
Cu totii ne dorim sa detinem cel mai nou, mai trendy (la moda) si mai tare smartphone de pe piata, insa din varii motive acest lucru nu este posibil, astfel ca trebuie sa ne adaptam si sa cautam alternative. Pe segmentul phableturilor (dispozitivele gigant), o alternativa mai accesibila modelelor Galaxy Note 3, HTC One Max, LG G Flex sau Sony Xperia Z Ultra, o reprezinta telefonul Prestigio MultiPhone 7600 Duo (model PAP7600DUO).
In minutele urmatoare va propun sa descoperim impreuna care sunt avantajele si dezavantajele acestui phablet mult mai accesibil ca pret, comparativ cu cele de ale brandurilor consacrate.
Aspect / Afisaj
MultiPhone 7600 Duo este realizat din material plastic, ca majoritatea terminalelor mai accesibile. Daca partea frontala a dispozitivului are un look minimalist, vizibile fiind doar butoanele de meniu, partea din spate este mult mai incarcata. Aici gasim amplasate difuzorul, logo-ul companiei Prestigio, logo-ul NFC, si mai sus, camera foto de 13MP. Capacul spate ce ascunde sub el bateria telefonului, cele doua sloturi SIM si slotul microSD, beneficiaza de un finisaj mat. Butonul de pornire/oprire si cele de volum, sunt amplasate usor ciudat pe partea stanga a dispozitivului (in general sunt amplasate de producatori in lateral dreapta), la fel si portul microUSB, care este amplasat in partea de sus a dispozitivului, langa jackul audio se 3.5 mm si nu in partea de jos, cum e pozitionat pe mai toate terminalele.
Ecranul imens IPS de 6 inch beneficiaza de tehnologie OGS (One Glass Solution – explicatie wikipedia), o rezolutie 1280 x 720, unghi decent de vizualizare, culori calde si o densitate a pixelilor de 245 ppi. Afisajul nu este sticlos (glossy), asa cum am intalnit pe unele modele mai ieftine, dar nu e nici un ecran care sa impresioneze in vreun fel. Daca sunteti fanatici ai pixelilor, atunci acest ecran nu e pentru voi.
Hardware
Prestigio a echipat MultiPhone 7600 Duo cu un procesor quad core de 1.5GHz de la MediaTek, 1GB de RAM si doar 4GB memorie interna, dar care poate fi extinsa cu ajutorul unui card, multumita slotului microSD. Acceleratorul grafic al acestui phablet este un PowerVR SGX544, ceea ce ii permite telefonului / phabletului sa ruleze chiar si cele mai pretentioase jocuri de pe Google Play store.
Alte specificatii includ 2 camere foto: una de 8MP frontala si una de 13MP pe spate; o baterie de 2600 mAh, conectivitate NFC, WiFi b/g/n, Bluetooth, GPS si are si un Radio FM.
Testele de benchmark realizate in aplicatiile Quadrant si Antutu, MultiPhone 7600 Duo ne-au aratat scoruri decente, dar nu impresionante. In aplicatia Quadrant a realizat un scor de 5851 de puncte, in timp ce in aplicatia AnTuTu a scos 16441 de puncte, clasandu-se imediat langa Nexus 4 ca performanta. Testat in jocul cu grafica 3D, Robocop, MultiPhone 7600 Duo s-a descurcat bine.
Software
Telefonul vine cu versiunea sistemului Android, 4.2.1 JellyBean si are preinstalate o serie de aplicatii ca: eReader Prestigio, Handlight (lanterna), Gameloft Live, OfficeSuite si jocurile Kingdoms & Lords si Little Big City.
La prima pornire a lui 7600 Duo, Prestigio va v-a pune sa treceti printr-o serie de configurari (setari) pentru a ajunge apoi in ecranul principal. In timp ce booteaza are chiar si o optiune prin care puteti selecta optiunea de a instala automat cateva jocuri/titluri Gameloft: Modern Combat 4 sau Asphalt 6 si aplicatii ca McAFee Antivirus & Security sau Navitel Navigator.
Camera
MultiPhone 7600 Duo este dotat cu doua camere foto neasteptat de bune. Cea principala are un senzor de 13MP cu LED Flash si poate realiza fotografii la o rezolutie maxima 4096 x 3072, in timp ce clipurile sunt inregistrate in format .3gp la rezolutie Full HD.
Camera de 8MP este ideala pentru conferintele video HD si in special pentru selfie-uri, multumita senzorului puternic care ii va permite utilizatorului sa realizeze fotografii clare.
Mai jos aveti cateva fotografii si o inregistrare video, toate realizate cu aceasta camera de 13MP.
Bateria
Autonomia bateriei de 2600 mAh nu e tocmai stralucita, mai ales daca veti utiliza terminalul cu doua cartele SIM. Cu o incarcare full a bateriei, nu veti ajunge la o zi intreaga, in special daca vreti Internet, jocuri si vizionare de continut video. Ar fi fost mai indicata o baterie de macar 3000 mAh.
Concluzie
Pentru un phablet de 6 inch care costa mai putin de 300 de euro, Prestigio MultiPhone 7600 ofera o sumedenie de lucruri interesante. Aici voi puncta camerele foto (13 si 8 megapixeli), tehnolgia NFC, procesorul quad core MediaTek de 1.5GHz si husa de tip Flip Cover (magnetica) ce poate fi utilizata si ca kick-stand (suport de sprijin pe birou). Sigur, sunt si ceva neajunsuri, cum ar fi spatiul de stocare intern limitat la maxim 2.5GB (memorie interna totala 4GB) si bateria de doar 2600 mAh pentru un terminal de asemenea dimensiuni.
Prestigio MultiPhone 7600 Duo este disponibil la liber pe piata noastra de la retaileri ca eMAG. Pe siteul producatorului phabletul este listat la pretul de 269 de euro.