Vodafone anunta Smart X9, cel mai nou smartphone sub brand propriu
Vodafone Romania continua traditia de a le oferi clientilor sai telefoane sub brand propriu, iar cel mai nou model este Vodafone Smart X9.
Desi compania il promoveaza in comunicatul de presa trimis pe adresa redactie ca fiind un smartphone flagship, telefonul dispune de procesorul octa-core Snapdragon 450, adica, un model care, de obicei, echipeaza telefoane ieftine, modeste chiar.
Vodafone Smart X9 beneficiaza de un ecran cu diagonala de 5.7″ si rezolutie Full HD+ (1.080 x 2.160 px), va fi disponibil in varianta pe negru si este dotat cu 32GB spatiu intern, slot micro SD, o camera foto principala duala cu senzori de 16MP + 5MP, oferind moduri de fotografiere precum Portrait, care permite utilizatorilor sa realizeze fotografii profesionale tip portret, Auto HDR si SloMo. De asemenea, vine cu o camera frontala de 8MP capabila de a realiza fotografii de tip selfie cu unghi larg, dispune de o baterie cu capacitatea de 3.100mAh si ruleaza versiunea Android 8.1 Oreo.
Vodafone Smart X9 ofera o suita de aplicatii creata special de Vodafone pentru a permite utilizatorilor sa sa profite la maximum de smartphone-ul lor. Private Space este o functie care pastreaza in siguranta fisierele utilizatorilor. Fotografiile si videoclipurile pot fi securizate in cadrul aplicatiei cu ajutorul unei parole sau a senzorului de amprenta, astfel elementele fiind ascunse in galeria principala. De asemenea, utilizatorii pot bloca si securiza aplicatii.
O alta functie a smartphone-ului este Lock Screen Mute Switch. Activarea si dezactivarea modului silentios pe dispozitivele Android poate fi o provocare, fiind necesari pana la sase pasi. Optiunea „Mute Switch” pozitionata langa butoanele de volum ofera o modalitate rapida si usoara de a activa sau de a dezactiva modul silentios pe dispozitivul Vodafone. Utilizatorii trebuie doar sa gliseze spre stanga pentru a dezvalui butonul mute, apoi pot selecta activarea sau dezactivarea modului silentios atingand sau glisand ecranul.
Functia Emergency Mode permite utilizatorilor sa contacteze rapid prietenii sau familia in caz de pericol – sau sa sune la serviciile de urgenta. In plus, functia Share My Journey permite utilizatorilor sa-si impartaseasca calatoriile usor cu prietenii sau cu familia. Utilizatorii isi pot distribui locatia pentru o anumita perioada de timp, cum ar fi o ora pe zi, folosind aplicatia preferata – WhatsApp, Facebook sau SMS. Contactele selectate pot urmari progresul calatoriilor pe smartphone sau PC.
Telefonul Vodafone Smart X9 poate fi achizitionat pentru 54.99 euro cu Super Red 15, ori la liber, fara abonament, pentru pretul de 159 euro. Insa noi nu am reusit sa il gasim pe site-ul companie telecom, probabil, in aces moment e disponibil numai in magazinele fizice sau la partenerii sai.
Se pare ca vine cu tehnologie de ultima generatie, precum o camera foto avansata, un design cu ecran impresionant. Am vazut ca are si cateva functii intereseante.