In urma unui parteneriat incheiat de curand intre Telekom Romania si Orange Romania, operatorul Telekom isi extinde acoperirea 4G pe teritoriul Romaniei, ajungand in prezent sa acopere 96% din populatia urbana, in timp ce Orange lanseaza servicii de internet fix prin fibra optica, telefonie fixa si televiziune prin cablu.
Începând de astăzi, clienții Telekom Romania se vor bucura de o experiență îmbunătățită în utilizarea serviciilor de date mobile, beneficiind de acoperire 4G extinsă, de 96% din populația urbană. Acoperirea 4G extinsă este disponibilă clienților noi și existenți ai serviciilor mobile pe bază de abonament și ai ofertelor MagentaONE, cu planuri tarifare ce includ servicii 4G.
“Telekom Romania continuă eforturile de a aduce clienților săi nu doar un portofoliu complet de soluții de comunicare, incluzând servicii fixe, mobile și TV, ci și cea mai bună experiență de utilizare a acestor servicii. Acoperirea extinsă pentru serviciile 4G reprezintă un pas major în consolidarea strategiei noastre de broadband mobil, în linie cu obiectivul de a aduce serviciile de Internet 4G mai aproape de clienții din întreaga țară, alături de tehnologia de vârf FTTx și de servicii TV de cea mai bună calitate”, a spus Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.
Telekom Romania Mobile oferă un portofoliu extins de servicii mobile cu trafic de date inclus la viteze 4G, atât pentru clienții rezidențiali, cât și pentru clienții companii. Cu abonamentele de servicii mobile din oferta Telekom Romania – Talk, Surf și Complete – cu prețuri începând de la 8,95 EUR / lună (TVA inclus), clienții rezidențiali pot beneficia de până la 8 GB de trafic de date inclus, la viteze 4G. De asemenea, utilizatorii persoane fizice ai serviciilor de date mobile pe tabletă pot beneficia de până la 60 GB de trafic de date cu abonamentele Date Surf, cu prețuri începând de la 8,95 EUR / lună (TVA inclus).
Cu abonamentele Nelimitat Business clienții companii pot beneficia de servicii de voce și date mobile incluse și extraopțiuni de date la viteze 4G, acoperind cele mai variate nevoi de comunicare pe smartphone ale companiilor din orice industrie. De asemenea, abonamentele Date Surf oferă până la 60 GB trafic de date mobile pe laptop și tabletă, la viteze 4G.