Pana luna aceasta Apple nu avea niciun fel de activitate oficiala pe piata din Romania, insa cei de la Profit.ro au descoperit ca producatorul american si-a infiintat recent o firma aici.
Apple Sales Romania SRL este firma infiintata de companie la noi, si ii are ca asociati pe Apple Distribution International și Apple Sales Ireland (ambii cu sediul in Irlanda). Desi in codul CAEN apare ca e o firma de consultanta pentru afaceri si management, se cunoaste faptul ca Apple Sales este cea care distribuie gadgeturile Apple la nivel global.
In acte, administratorul firmei deschise in Romania este Peter Ronald Denwood, acelasi care detine si functia de director Corporate Law – International in cadrul Apple.
Acum mai bine de trei ani de zile se zvonea ca Apple va intra pe piata din Romania, dar nu mai repede de urmatorii 5 ani, motiv care ne face sa credem ca nu va mai dura mult pana cand Apple isi va deschide primul sau primele magazine pe piata noastra.
Dupa cum stiti, Apple isi vinde produsele pe piata noastra de ani buni de zile prin intermediul a catorva reselleri autorizati de compania americana. Insa e posibil ca pana in 2020 sa-si deschida propriul magazin/e Apple.
Recent si Amazon si-a deschis un sediu nou, in Bucuresti.
O veste buna pentru companie dar și pentru noi. Aștept și sper sa ne ofere promoții, reducerii la preturi bune.
O veste buna pt companie dar si pt noi. Asteptam sa vedem unde si cand. Multumim pt informatie.
Super, sper sa fie un real succes acesta inițiativa de promovare si vânzare a produselor Apple.
O noua etapa pentru noi și pentru Apple,Asteptam cu mare drag și sper ca Apple sa ne încânte cu oferte și promoții la preț de producător .Soer sa fie un succes acesta noua inițiativa de promovare si vânzare produselor Apple
Asta este o veste chiar foarte buna ceea ce va aduce multe beneficii comapaniei Apple cat si noua. Acum nu se ramanr decat sa asteptam infiintarea noului sediu cat mai curand. 🤗👏