One M9 Prime, varianta cu procesor MediaTek pentru Europa
One M9 Prime, inlocuitorul varfului de gama din 2015, in Europa.
One M9 a fost considerat un mare esec pentru producatorul taiwanez, in 2015. Totusi, spre finalul anului trecut, HTC a reusit sa-si repare imaginea sifonata de vanzarile slabe din prima parte a anului, cu lansarea modelului One A9, o clona perfecta a lui iPhone 6S, dar care ruleaza Android.
Inceputul lui 2016, a adus pe piata varful de gama HTC 10 si odata cu el am crezut ca aici se incheie capitolul gamei One, insa, se pare, ca HTC avea alte planuri.
La finalul lui aprilie taiwanezii au lansat One S9, in Germania, iar de saptamna aceasta telefonul este disponibil si in Polonia sub o alta denumire – One M9 Prime. Diferentele dintre noul model si varful de gama de anul trecut, M9, sunt la capitolul procesor (noul model vine cu procesorul octa-core MediaTek Helio X10), memoria RAM este mai mica (numai 2GB) si beneficiaza de o camera foto principala de 13MP cu stabilizator de imagine optic. De asemenea, telefonul One M9 Prime beneficiaza de o baterie integrata de 2.840 mAh si de acelasi ecran Full HD de 5 inci in diagonala. Nici estetica telefonului nu s-a schimbat.
In Polonia, HTC One M9 Prime este disponibil in oferta operatorului telecom Play, dar numai la abonament.
E posibil ca One S9/One M9 Prime, sa ajunga si pe piata romaneasca. Ramane de vazut, daca telefonul va fi disponbil doar la operatori sau daca va ajunge si in retail.