StiriTelecom

RCS&RDS amendata cu 10.000 lei, pentru refuzul portarii unui numar mobil

IMG_20150817_071128 (1)

Spre finalul lui 2008, in Romania, a fost adoptata legea care le permite clientilor operatorilor telecom sa isi porteze propriul numar dintr-o retea intr-alta, in anumite conditii. Legea a trecut prin multe modificari de atunci, iar in prezent aceasta portabilitate se poate efectua gratuit la cererea clientului, fie ca acesta este client la cartela sau la abonament.

Conform unui comunicat de presa emisa in cursul acestei saptamani, de catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), compania RCS&RDS ar fi fost amendata cu suma de 10.000 lei, pentru faptul ca nu i-a permis unui client sa isi porteze numarul la abonament dintr-o retea concurenta in reteaua Digi Mobil (la cartela).

În urma sesizărilor primite de ANCOM, inspectorii Autorității au demarat o acțiune de control și au constatat că operatorul refuză portarea unui număr care funcționase pe bază de abonament într-o altă rețea către rețeaua RCS & RDS pe cartelă preplătită, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor utilizatorilor și se sancționează contravențional”, a declarat Cristin POPA, Director Executiv ANCOM.

ANCOM explica in acelasi comunicat trimis pe adresa redactie noastre, ca operatorul este obligat prin lege sa permita portarea numarului clientului dintr-o retea in alta, indiferent daca acesta este client sub contract sau utilizeaza o cartela preplatita. Mai concret, daca detinem un abonament in reteaua X si dorim sa ne portam numarul in reteau Y la cartela, operatorul trebuie sa se conformeze cu cererea clientului, fara a impune restrictii acestuia.

Cum se realizeaza o portare

Prin serviciul de portabilitate a numerelor de telefonie fixă și mobilă, reglementat de ANCOM, utilizatorii își pot transfera numărul dintr-o rețea în alta în termen de 3 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii de portare acceptate atât de furnizorul acceptor, cât și de furnizorul donor.

ANCOM reamintește condițiile în care se realizează procesul de portare a numerelor de telefon:

  • poate fi portat orice număr de telefon, dar numai în măsura în care se furnizează același tip de serviciu: fix-fix, mobil-mobil;
  • în cazul numerelor de telefonie mobilă, orice utilizator are posibilitatea păstrării numărului atunci când se transferă de la un operator la altul, indiferent de modalitatea de plată (postpaid sau prepaid), astfel că se poate porta atât un număr de pe abonament pe cartelă prepaid, cât și invers;
  • la portarea unui număr pe bază de cartelă preplătită, creditul rămas neutilizat nu va fi transferat în noua rețea;
  • în timp ce furnizorul operează portarea, serviciul de telefonie poate fi întrerupt pentru 3 sau 4 ore, timp în care utilizatorul nu va putea iniția sau primi telefoane;
  • portarea se poate anula printr-o cerere depusă la reprezentanţa operatorului unde a fost solicitată iniţial portarea, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de data stabilită pentru realizarea portării.

Nu este vorba de portare și nu se aplică aceleași condiții în cazul în care un utilizator dorește schimbarea planului tarifar din abonament în cartelă în rețeaua aceluiași furnizor de servicii de telefonie.

Cei care au intampinat astfelde probleme la portare, pot sesiza acest lucru catre ANCOM, parcurgand pasii detaliati aici.

Potrivit websiteului www.portabilitate.ro (ANCOM), numai in luna aprilie a acestui an, au fost portate un total de 65.173 de numere de telefonie mobila, dintre care 14.511 in reteaua Orange, 31.467 in reteaua RCS & RDS, 4.856 in reteaua Telekom Romania Mobile Communications, 2.076 in reteaua Telekom Romania Communications si 12.260 în rețeaua Vodafone.

De la lansarea serviciului de portabilitate si pana in prezent, peste 2.309.371 de numere de telefonie mobila au fost portate, reprezentand aproximativ 80% din totalul de 2.916.001 numere portate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!