SmartphonesStiri

Telefonul anului 2018 (Premiile Gadget Talk pentru ‘Cel mai bun smartphone’, in functie de categorie)

Iata ca am ajuns la finalul lui 2018, un an plin cu lansari de telefoane mobile care mai de care mai interesante, mai inovatoare si cu preturi pe masura (sau nu) functiilor si caracteristicilor oferite de aceste gadgeturi.

Anul acesta au debutat atat de multe telefoane incat ne-a fost destul de greu sa alegem castigatorii fiecarei categorii Gadget Talk, insa am beneficiat si de sprijinul vostru, fiindca consideram ca e important sa tinem cont si de parerile voastre.

Asadar, iata care sunt smartphone-urile premiate de Gadget Talk Romania in 2018.

Telefonul anului 2018, sau care este Cel mai bun smartphone din 2018

12. HTC U12+ – Cel mai subapreciat smartphone premium din 2018

Telefonul anului 2018

E al doilea an la rand cand HTC primeste acest premiu, si trebuie sa spun ca ma surprinde faptul ca HTC nu a reusit sa faca mai mult pentru ca varful sau de gama din 2018 sa devina mai popular decat modelul din 2017.

HTC U12+ este unul dintre cele mai subapreciate telefoane mobile de anul acesta, desi telefonul are foarte multe atuuri, printre care: cel mai puternic chipset Snapdragon 845, un display QuadHD cu aspect 18:9 fara breton, difuzoare stereo, baterie de 3.500 mAh, senzori de presiune pe partile laterale si o interfata grafica curata. Din pacate pentru HTC, telefonul U12+ nu a prea prins la public. E drept, ca nici HTC nu s-a grabit sa isi atraga fanii de partea sa in ultimii ani cu actualizari de software timpurii (multi producatori de telefoane gresesc la acest capitol).

11. Xiaomi Mi A2 / Nokia X7 – Cel mai bun smartphone accesibil (sub 1.000 lei)

mi a2

Fara indoiala acest premiu trebuie impartit de HMD Global si chinezii de la Xiaomi, cu ale lor telefoane Nokia X7 si Mi A2 lansate in partenertiat cu Google sub programul Android One, program ce aduce sistemul Android curat pe aceste doua modele de smartphone echipate cu CPU Snapdragon 710, respectiv Snapdragon 660. Telefoanele performeaza foarte bine pentru pretul la care sunt comercializate 1.000 lei.

nokia

10. Google Pixel 3 / Pixel 3 XL – Cel mai bun smartphone la capitolul camera foto

Inca de cand Google a inlocuit gama Nexus cu Pixel, telefoanele sale beneficiaza in fiecare an de cea mai buna camera foto din toate punctele de vedere. Anul acesta Pixel 3 si Pixel 3 XL sosesc cu o camera foto (surprinzator sau nu) echipata, din nou, numai cu un singur senzor, cu toate ca majoritatea producatorilor de telefoane mobile includ standard cel putin 2, 3 sau chiar patru senzori in camera principala a telefoanelor lor. Google, prin algoritmul sau si setarile aplicatiei Camera bine calibrate, ne demonstreaza inca o data ca numarul total de senzori nu conteaza atunci cand vine vorba de fotografiere / filmare video cu smartphone-ul.

pixel3 2

9. OnePlus 6T – Cel mai bun smartphone premium in raportul calitate / pret

Oneplus ramane de cativa ani incoace singurul telefon mobil premium ce le ofera utilizatorilor de smartphone optiunea de alege un telefon super performant la aproape jumatate din pretul la care sunt comercializate telefoanele de top ale concurentei. Cu pana la 10 GB memorie RAM (in varianta McLaren Edition), procesorul Snapdragon 845 si ROMul Oxygen OS perfect optimizat si calibrat de compania chineza pentru a oferi o experienta lina, fara urma de lag, OnePlus 6T este fara inodiala cel mai bun telefon premium din punct de vedere al raportului calitate oferita vs bani cheltuiti.

oneplus 6t design

 

8. Apple iPhone Xs Max – Cel mai bun smartphone de mari dimensiuni

Cu toate ca e numai un refresh, un upgrade al telefonului iPhone X din 2017, iPhone Xs Max poate concura cu succes si la sectiunea „Cel mai scump telefon mobil din 2018”, insa noi ii acordam anul acesta titlul pentru cel mai bun telefon premium de mari dimensiuni. Pentru utilizatorii cu palmele mari, cu degete foarte lungi, un telefon de mari dimensiuni este ideal, iar iPhone Xs Max (la cei aproape 16cm inaltime si cu margini extrem de subtiri pentru a face loc ecranului Super Retina) intocmeste perfect acest criteriu in zona premium.

iphone xs 2

7. Samsung Galaxy S9 si Apple iPhone Xs – Cel mai bun smartphone compact

Anul acesta la sectiunea cel mai bun smartphone compact avem doua modele ce impart acest premiu, si anume: telefoanele Samsung Galaxy S9 si Apple iPhone Xs. Ambele modele ofera o experienta premium, o estetica impecabila si functionalitate buna, totul integrat intr-un design compact ce masoara mai putin de 15cm inaltime.

Samsung galaxy s9 review 17

6.  Sony Xperia XA2 Ultra – Cel mai bun smartphone din punct de vedere al bateriei (autonomie)

Surpriza anului 2018 vine de la Sony si al lor Xperia XA2 Ultra, a carui autonomie de functionare ne-a surprins placut. Telefonul bate toate telefoanele din 2018 la capitolul baterie, desi capacitatea bateriei este de numai 3.520 mAh. Din pacate, designul acestui model nu e tocmai aliniat la trendul curent, astfel ca multi trec cu vederea peste acest model.

xperia xa2 hands on

5. Oppo Find X – Cel mai interesant smartphone design

Anul acesta premiul pentru cel mai interesant design merge la compania chineza Oppo, multumita mecanismului de glisare integrat in telefonul Oppo Find X, care i-a permis producatorului nu numai sa desfiinteze notch-ul (bretonul enervant), dar permite si protejarea camerei foto selfie.

oppo find

4. ZTE Nubia X – Cel mai inovator smartphone din 2018

Titlul pentru cel mai inovator telefon din 2018 merge tot catre un producator din China, la ZTE Corp, care au lansat telefonul Nubia X, un telefon ce renunta la camera frontala selfie pentru a oferi utilizatorului un full screen frontal fara notch si margini ultra-subtiri, dar care integreaza pe spate un al doilea ecran tocmai pentru a putea realiza selfies cu camera principala, adica, cu o camera mult mai performanta decat cea selfie. De asemenea, Nubia X vine cu tehnologie biometrica si un senzor pentru amprente integrat in partile laterale ale telefonului (stanga si dreapta), astfel ca poate mentine blocat sau poate debloca oricare dintre cele doua ecrane color.

nubia X blue

3. Asus ROG Phone – Cel mai bun smartphone pentru gaming pe mobil

Asus ne-a demonstrat ca este numarul unu in materie de gadgeturi dedicate segmentul de gaming profesionist si amator. Si, cum in ultimii 2-3 ani de zile competitiile eSports au adoptat o serie de jocuri pe mobil, Asus nu avea cum sa reteze sansa de a intrat pe aceasta noua nisa, cea a telefoanelor dedicate gamerilor, astfel a luat nastere primul telefon lansat sub brandul Republic of Gamers.

rog phone

Asus ROG Phone este un telefon echipat cu CPU Snapdragon 845 overclocked, cu un design special care sa-i ofere gamerului mai multe beneficii: unul dintre aceste beneficii fiind porturile USB amplasate strategic pentru a nu incomoda jucatorul, dar si accesoriile ce insotesc (pot fi cumparate optional) noul telefon Asus.

2. Huawei Mate 20 Pro – Cel mai bun smartphone cu Android

huawei anunta telefoanele mate20 5

Titlul de cel mai bun telefon cu Android in 2018 le revenie chinezilor de la Huawei cu al lor Huawei Mate 20 Pro, care au reusit sa implementeze un design placut, functional si in acelasi timp un smartphone revolutionar daca luam in calcul sistemul camerei foto cu trei senzori, noul chipset Kirin 980 cu Unitate Neurala de Procesare si faptul ca telefonul ofera posibilitatea de incarca wireless alte telefoane mobile. Practic, telefonul poate functiona ca un power bank wireless pentru alte gadgeturi compatibile cu standardul de incarcare wireless Qi.

1. Samsung Galaxy Note 9 – Cel mai bun smartphone al anului 2018

Samsung Galaxy Note 9 Review 12

Samsung Electronics a invatat din greselile trecutului si tinut cont de cererile fanilor sai, astfel ca a lansat pe finalul verii lui 2018 telefonul Galaxy Note 9, un model ce e mai mult decat un smartphone, e un pachet complet de functii, aplicatii, accesorii si servicii.

Indiferent de pretentiile utilizatorilor, Galaxy Note 9 poate satisface aproape orice nevoi cand vine vorba de telefonul mobil. Dispune de cel mai bun display din industrie anul acesta, include un sistem audio cu doua difuzoare stereo, telefonul beneficiaza de un design luxuriant, este insotit de un S Pen ce poate fi utilizat si ca telecomanda pentru a realiza fotografii si clipuri de la distanta de cativa metri datorita tehnologiei Bluetooth integrate in acest accesoriu, carcasa este rezistenta la apa si praf, bateria iti ofera o zi de utilizare (4.000 mAh), iar camerele foto isi fac treaba indiferent ca fotografiem/filmam pe timp de zi sau pe timp de noapte.

Acestea sunt telefoanele pe care noi le consideram cele mai bune pe fiecare categorie din segmentul de piata al smartphone-urilor.

Va dorim tuturor: un An Nou Fericit! #LaMultiAni2019 #TehnologiaLaControl

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Dacă îți place site-ul nostru te rugăm să-l adaugi în Whitelist-ul AdBlock. Mulțumim!